Sfârșit tragic în Italia pentru o româncă și soțul ei, găsiți morți după ore de căutări

O româncă în vârstă de 48 de ani și-a pierdut viața într-un tragic accident duminică, 23 octombrie, alături de soțul ei italian de 61 de ani. Cei doi mergeau în vizită la fiica bărbatului când s-au izbit de un stâlp, după care s-au răsturnat cu scuterul într-un șanț adânc de pe marginea șoselei numită Chiaviche, de pe raza localității Marmirolo, provincia Mantova (Lombardia), informează Fanpage.

În cursul serii de duminică, Fausto Fancicani și soția sa Camelia Mihalache se deplasau spre casa fiicei bărbatului, care îi aștepta la cină, dar acolo nu au mai ajuns.

De-a lungul drumului, bărbatul a pierdut controlul scuterului care a părăsit carosabilul, s-a izbit de un stâlp, după care s-a răsturnat într-un canal de pe marginea șoselei. Cei doi soți au fost găsiți fără viață abia în dimineața următoare, în jurul orei 8.00, după ore de căutare. Alături de ei, se afla scuterul distrus.

După ce i-a așteptat o perioadă bună de timp, văzând că tatăl și soția lui nu mai ajung, fiica a început să se îngrijoreze și a plecat să-i caute. Niciunul dintre ei nu mai răspundea la telefon, ceea ce era extrem de dubios.

O noapte disperată, în care întunericul i-a fost potrivnic, iar trupurile neînsuflețite ale celor doi soți au fost găsite abia dimineață, în apropierea unui drum de țară, slab iluminat și cu multe curbe.

Poate din cauza unei distrageri de atenție sau pentru a evita un obstacol apărut brusc în calea sa, Fausto Facincani a pierdut controlul vehiculului și s-a izbit cu viteză într-unul din stâlpii de telefon de pe marginea străzii. Fausto și Camelia, care locuiau la Castiglione Mantovano, la doar câțiva kilometri de casa fiicei lor, au murit pe loc.

Timp de ore întregi nimeni nu i-a observat, din cauza întunericului și a adâncimii șanțului în care s-au prăbușit. Doar un câine de la o casă din apropiere a auzit zgomotul accidentului și a lătrat în mod repetat pe tot parcursul serii. Proprietarii au ieșit afară să verifice dacă s-a întâmplat ceva, dar nu au observat nimic ciudat. În realitate, la numai câteva zeci de metri de ei, se aflau trupurile lui Fausto și Cameliei.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri