Situația dramatică: Marea Britanie anunță aproape 1.000 de morți în ultimele 24 de ore. Boris Johnson: „Virusul a scăpat de sub control”

Boris Johnson a avertizat cu privire la  o nouă „realitate”, în  seara de 30 decembrie, în timp aproape toată Anglia va intra sub restricții de nivelul 4 începând din 31 decembrie.

Marea Britanie a înregistrat 981 de morți în 24 de ore, cel mai mare număr zilnic din luna aprilie.

Premierul și-a exprimat „regretul” după ce a fost anunțat că trei sferturi din țară va fi sub restricții de nivelul 4, începând cu miezul nopții.

De asemenea, școlile secundare nu se vor redeschide la timp, ci vor fi închise până cel puțin la 18 ianuarie, arată Daily Mail.De asemenea, sute de școli primare din zonele „cu cea mai mare rată a infectărilor” nu se vor redeschide complet din 4 ianuarie.

În seara de 30 decembrie, Marea Britanie a înregistrat alte 50.023 de cazuri și 981 de decese, cele mai mari cifre din aprilie.

Boris Johnson a avertizat populația că „nu ar trebui, în niciun fel, să creadă că s-a terminat” din cauza știrilor pozitive privind vaccinurile, deoarece „virusul este cu adevărat în creștere”. El a declarat, într-o conferință de presă din Downing Street, că „regretă amarnic” restricțiile mai dure, dar „realitatea” este că virusul a scăpat de sub control.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri