Au fost percheziţii de amploare în judeţul Argeş în această dimineaţă! Procurorii DIICOT, alături de IPJ Argeş şi SRI au efectuat percheziţii domiciliare pentru a găsi un bărbat, suspectat de terorism şi legături cu entități teroriste salafiste si pro-jihadiste, potrivit unui comunicat DIICOT remis după ce suspectul a fost reținut.
“La data de 29.06.2017, procurori din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitesti impreuna cu ofiteri de politie judiciara din cadrul B.C.C.O. Pitesti efectueaza un numar de 3 (trei) perchezitii domiciliare pe raza judetului Argeș intr-o cauza penala in care se efectueaza urmarirea penala pentru savarsirea infractiunilor de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea uneia dintre infracţiunile enumerate la art. 32 alin. (1) şi (3) şi art. 33 alin. (1) şi alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susţine sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni, fapta prev. si ped de art.332 al.4 din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului si infractiunea de culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă prev. de art.33 alin.2 lit.b din Legea 535/2004 și art.331 din Legea 535/2004.
In fapt
Cu privire la infractiunea de promovarea unui mesaj prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public, cu intenţia de a instiga la săvârşirea uneia dintre infracţiunile enumerate la art. 32 alin. (1) şi (3) şi art. 33 alin. (1) şi alin. (2) lit. e), indiferent dacă mesajul susţine sau nu în mod direct terorismul ori dacă au fost săvârşite sau nu respectivele infracţiuni, fapta prev. si ped de art.332 al.4 din Legea 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului.
Suspectul zis „Ibrahim” incepand cu luna noiembrie 2016 a utilizat si/sau utilizeaza si in prezent, pe o retea de socializare, mai multe conturi personale, prin intermediul carora a postat si distribuit fotografii cu sigla gruparii teroriste DAESH, precum si inregistrari cu atacuri ale DAESH si executii, prin decapitare si impuscare, cu intenția de a le face cunoscute și de a determina câștigarea de noi adepți capabili să recurgă la săvârșirea aceluiași gen de fapte ca cele a căror promovare prin propagandă a realizat-o.
Cu privire la infractiunea de culegerea sau deţinerea, în scopul transmiterii, ori punerea la dispoziţie de date şi informaţii despre obiective vizate de o entitate teroristă prev. de art.33 alin.2 lit.b din Legea 535/2004 și art.331 din Legea 535/2004
In primavara anului 2015, suspectul s-a deplasat in zona unui obiectiv militar de pe teritoriul Romaniei,observand cu atentie caile si punctele de acces precum si modalitatea in care acesta este ingradit.
Datele si informatiile respective au fost culese de către suspect în scopul transmiterii ori punerii la dispoziţia unei entități teroriste salafiste si pro-jihadiste dintr-un stat al Uniunii Europene,grupare ai carei adepti au plecat in zona siriano-irkiana pentru a participa la jihad si care a avut legatura cu persoanele care au revendicat atentatele teroriste de la Paris din 13.11.2015.
In investigarea infractiunilor de terorism, in conformitate cu dispozitiile legale, DIICOT – Serviciul Teritorial Pitesti a beneficiat de sprijin INFORMATIV si TEHNIC din partea Serviciului Roman de Informatii, autoritate nationala in materia prevenirii si combaterii terorismului, pentru realizarea obiectivelor de securitate nationala.
Perchezitiile au fost efectuate cu sprijinul I.P.J. Arges.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.”
Și SRI a emis un comunicat de presă pe această temă:
“Serviciul Român de Informații, în calitate de autoritate națională în prevenirea și combaterea terorismului, a întreprins măsuri specifice de documentare informativă, în baza unui mandat de siguranță națională, a unui cetățean român, în vârstă de 39 de ani, suspect de terorism.
În fapt, cetățeanul a intrat în atenția SRI în anul 2015, prezentând indicatori specifici unei persoane aflate într-o etapă avansată a procesului de autoradicalizare. Cel în cauză s-a manifestat prin activități de propagandă teroristă, derulate în mediul relațional și on-line, în favoarea organizației teroriste DAESH, la care și-a declarat adeziunea.
Concret, cetățeanul și-a exprimat în repetate rânduri intenția, și a încercat să convingă și alte persoane, de a se deplasa în Siria pentru a se alătura organizației teroriste DAESH.
Cetățeanul a adoptat o formă radicală a islamului în timpul șederii sale, timp de mai mulți ani, pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană, unde a dezvoltat legături cu membrii unui grup jihadist din țara respectivă. Întors în România, cetățeanul a desfășurat, în mod conspirat, acțiuni de documentare detaliată asupra unui obiectiv militar de pe teritoriul României cu scopul declarat de a contribui la organizarea unui atentat terorist la acea bază.
SRI a sesizat DIICOT cu privire la acțiunile ilegale ale cetățeanului în cauză. Pe tot parcursul investigațiilor Serviciul a beneficiat de sprijinul partenerilor interni din Sistemul Național de Prevenire și Combatere a Terorismului și al partenerilor externi din alte două state.
SRI rămâne determinat în misiunea sa de prevenire și combatere a terorismului și are ca prioritate majoră eliminarea oricăror riscuri cu privire la amenințările pe profil terorist, în strânsă colaborare cu celelalte structuri naționale și internaționale din domeniu.”