Șofer român de 31 de ani, găsit mort în parcare în Germania

Un șofer român de 31 de ani, originar din municipiul Huși, a fost găsit mort în parcare în Germania, în autoutilitara cu care transporta marfă.

Ionuț Sava a ținut legătura cu membrii familiei sale până vinerea trecută, când a vorbit la telefon cu fratele său, de asemenea, șofer în Europa, scrie Vremea Nouă.

Dar apoi tânărul de 31 de ani nu a mai răspuns, iar membrii familiei și-au făcut griji, fratele său din Olanda a mers în Germania, unde a găsit mașina condusă de Ionuț, într-o parcare.

Nu este exclus un infarct

Descoperirea a fost șocantă: Ionuț era decedat. Nu prezenta semne de violență la o primă vedere. Avea lângă el ambalajele unor doze de energizant, spun apropiații, și nu este exclus să fi suferit un infarct.

Medicii legiști vor stabili însă cu exactitate ceea ce s-a întâmplat.„Dumnezeu să te ierte colegule, ai plecat mult prea devreme”, au reacționat de rețelele de socializare șoferii cu care Ionuț a lucrat. „Dumnezeu să te ierte, prieten drag! Ai plecat mult prea devreme și ne-ai lăsat cu sufletele sfâșiate, ai fost un baiat extraordinar, plin de fercire, nu duceai grija. Dumnezeu să te aibe în pază, suflet drag!”, a scris și Andrei, unul dintre prietenii tânărului hușean.
oferta.oceancredit.ro

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri