Șofer român de camion arestat în Italia. Ciprian transporta spre România o camionetă furată, demontată în bucăți

O patrulă a poliției rutiere din Palmanova, provincia Udine, a arestat în cursul zilei de ieri un șofer român care transporta spre România, cu camionul său, o camionetă furată care a fost demontată în bucăți. Polițiștii italieni l-au oprit pe șofer în cadrul unui control de rutină efectuat în apropierea cabinei de taxare Latisana de pe autostrada A4 și, astfel, au descoperit ce transporta acesta.

Potrivit publicației NordEst24.it, numele șoferului este Beche Ciprian Gheorghe Florin și are 34 de ani, iar controlul a avut loc în jurul orei 15:10 de vineri, 21 august 2020. Bărbatul român le-a prezentat polițiștilor un document de transport internațional (CRM) care le-a trezit anumite suspiciuni, însă, legate de firma italiană care l-a emis. Astfel, agenții de poliție au decis să efectueze verificări mai detaliate asupra mărfii transportate de Beche și l-au condus pe acesta cu camionul la birourile specializate ale Poliției Judiciare din provincia Udine.

Anchetatorii au constatat ulterior că toate piesele transportate de șoferul român cu camionul său alcătuiau, de fapt, o camionetă Iveco Daily, printre piese numărându-se și motorul autovehiculului de pe care fost șters numărul de serie. Totodată, dintre aceste piese lipseau și numerele de înmatriculare ale camionetei. Ulterioare verificări făcute de polițiști au scos apoi la iveală că toate bucățile compuneau o camionetă care a fost furată la începutul acestei luni din Milano.

Ținând cont de aceste detalii, dar și de faptul că șoferul român se pregătea să părăsească teritoriul italian cu autovehiculul furat, polițiștii au decis să-l pună pe acesta sub arest cu acuzația de furt și l-au condus în penitenciarul Udine, unde va rămâne la dispoziția autorității judiciare.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri