Șofer român de camion rănit grav în Italia. A fost lovit de propria semiremorcă

Un șofer român în vârstă de 36 de ani este victima unui grav accident de muncă la Rivalta Scrivia, în provincia Alessandria. Bărbatul a fost târât sub semiremorca de la camionul pe care îl conducea și a fost transportat de urgență la spitalul din Alessandria în urma rănilor grave pe care le-a suferit, a transmis publicația italiană La Stampa.

Accidentul a avut loc luni, 6 mai, la depozitul Interporto din Rivalta Scrivia. În jurul orei 13:30, bărbatul român cu inițialele J.S., rezident la Napoli, ar fi desprins semiremorca autoarticulatului său, iar aceasta, aflându-se într-un punct ușor înclinat, a început să alunece la vale prinzându-l pe șofer dedesubt.

În baza informațiilor inițiale, se pare că șoferul nu a asigurat frânarea corespunzătoare a semiremorcii în faza de staționare.

Dinamica accidentului este în atenția Poliției Municipale din Tortona și celor de la Spresal. La fața locului a intervenit personalul medical de la 118 care i-a acordat primul ajutor bărbatului român și l-a transportat în cod roșu la spitalul din Alessandria.




Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri