Șofer român de TIR, amendat cu 21.000 de euro în Germania

Un şofer român de TIR a primit o amendă record în Germania, după ce poliţiştii au descoperit că bărbatul a manipulat aparatul tahograf şi avea înregistrată o singură pauză în patru zile.

Totul s-a întâmplat marţi, 28 august, pe autostrada A2, în timp ce şoferul român se îndrepta către Dortmund. Poliţiştii germani l-au oprit pe român şi au efectuat un control sumar asupra camionului. Atunci când au ajuns la tahograf, aceştia au descoperit că şoferul avea înregistrată o singură pauză obligatorie în patru zile.

Poliţiştii şi-au dat seama că aparatul tahograf era manipulat şi l-au dus pe şofer într-un service specializat din Bad Salzuflen, a relatat publicația  infotrucker.ro.

Tehnicienii au descoperit un senzor activat de şofer care schimba înregistrările tahografului. Potrivit poliţiştilor, tehnologia folosită de român este de ‘ultimă generaţie’.

Drept urmare, poliţiştii au confiscat dispozitivul, iar şoferul român a fost amendat cu 21.000 de euro.

Mai mult, şoferul a primit o altă amendă de 350 de euro după ce a depăşit de mai multe ori limita legală de viteză, fiind înregistrat chiar şi cu 118 km/h. Românul a stat cu camionul în service timp de patru zile şi a putut să îşi continue drumul abia după ce firma la care era angajat a plătit amenda

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri