Șofer român de TIR amendat în Italia cu 7 000 de euro. Polițiștii: „Și companiile care-i exploatează sunt de vină”

Un șofer român de TIR, în vârstă de 25 de ani, a primit o amendă uriașă de la Poliția Locală din localitatea italiană Chignolo Po, provincia Pavia, în urma unui control de rutină efectuat pe stradă. Tânărul șofer nu numai că nu a respectat timpul de odihnă prevăzut de lege, dar a depășit cu foarte mulți kilometri și limita de viteză.

Potrivit relatărilor polițiștilor italieni, citați de publicația locală La Provincia Pavese, conaționalul nostru a fost prins circulând cu o viteză de 115 kilometri la oră într-o zonă în care limita este de 70. Ulterioare verificări asupra tahografului au dus la constatarea unei alte încălcări, cea a timpului de odihnă. Mai exact, calculele polițiștilor au scos la iveală faptul că șoferul român s-a odihnit, în medie, cu 3 ore mai puțin decât timpul obligatoriu zilnic prevăzut de lege.

„Puține ore de somn și vitează aproape dublă față de limita maximă permisă sunt un pericol exploziv pe stradă. Avem obligația de a-i opri pe șoferi în aceste situații. Din păcate, în multe cazuri, și companiile care exploatează acești muncitori sunt de vină”, a declarat comandantul Poliției Locale din Chignolo Po, Carloenrico Gandini.

Polițiștii l-au sancționat pe tânărul șofer cu suma de 7 000 de euro pentru aceste încălcări și pentru a putea porni din nou drum, a fost nevoit să plătească întâi amenda și să recupereze orele de somn, mai scrie sursa citată.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri