Șofer român de TIR arestat în Italia. Avea o tonă de țigări de contrabandă ascunse

Agenții de la Garda de Finanțe din Caserta au arestat în cadrul unor controale de rutină un șofer român care transporta într-un camion înmatriculat în România 5.029 de cartușe de țigări de contrabandă care cântăreau peste o tonă.

Conform publicației  Il Meridiano News, camionul a fost oprit la ieșirea Caserta Sud de pe Autostrada A1 iar șoferul s-a arătat agitat încă din primele clipe. Acesta a declarat agenților că în camion transporta piese de schimb pentru autovehicule, arătând autorităților chiar și documentele care însoțeau marfa.

Cu toate acestea, agenții de la Garda de Finanțe aveau dubii în privința celor declarate de șoferul român și au trecut la un control detaliat al mărfii din camion, care se afla în 5 cutii mari de lemn presat, sigilate complet. La deschiderea cutiilor, agenții au găsit ascunse în interior peste 5.000 de cartușe cu țigări de diferite mărci: Marlboro, LM, Mayfair și Richmond.

La încheierea operațiunii de verificare a mărfii, agenții au confiscat atât țigările de contrabandă cât și camionul în care erau încărcate, valoarea totală a acestora ridicându-se la peste 300.000 de euro. În același timp, șoferul român a fost arestat cu acuzația de contrabandă cu țigări străine.

De asemenea, s-a deschis o anchetă pentru a se afla destinația la care țigările trebuiau să ajungă și dacă mai sunt și alte persoane implicate în contrabanda cu țigări, fenomen care se pare că a luat avânt din nou în ultimul timp.





Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,099FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri