Șofer român de TIR condamnat la 10 luni de închisoare și 3000 de euro amednă în Franța

Un șofer român de TIR a fost reținut la sfârșitul anului trecut în Franța, chiar înainte de Crăciun, pentru că a ascuns 12 migranți și ar fi încercat să-i ducă în Marea Britanie. El a fost condamnat  vineri, de Curtea din Caen la închisoare și plata unei amenzi usturătoare.

Șoferul romîn de TIR, de 41 de ani, a fost arestat la Ouistreham cu 12 migranți afgani în autoutilitara lui. El a fost condamnat, vineri, 31 ianaurie, 2019, la 10 luni de închisoare și o amendă de 3.000 de euro

Potrivit Ouest France, douăsprezece persoane de origine afgană au fost descoperite în TIR-ul condus de acesta. Migranții au fost găsiți ascunși în spatele mobilierului pe care românul îl tranporta, în timpul unui control vamal, chiar înainte de urcarea pe feribotul din zona Ouistreham. Șoferul a declarat că nu știa absolut nimic despre prezența în transportul său a celor trei familii afgane – șase adulți și șase copii cu vârste cuprinse între 4 și 9 ani.

Românul  a prezentat în fața instanței varianta sa: El spunecă a ajuns în Marea Britanie pe 6 septembrie, unde, duă o ceartă cu partenera sa, merge la veri, iar locul de muncă îl găsise cu o zi înainte. Prima sarcină de muncă a fost să livreze mai multe piese de mobilier, pentru 500 de lire sterline. A ajuns la Calais pe 18 decembrie. I s-a spus mai întâi să meargă la Dunkirk, apoi la Amsterdam, apoi la Ouistreham, unde a ajuns în primele ore ale zilei de 22 decembrie. O călătorie de 1.400 km pe parcursul căreia încă nu a descărcat nimic. În Ouistreham, el a lăsat camioneta câteva ore într-o parcare, apoi a făcut mai multe călătorii dus-întors spre Caen. Românul spune că tocmai în Caen migranții s-ar fi putut urca în autoutilitară în jurul orei 8 p.m.

Varianta prezentata este destul de puțin credibilă în fața judecătorilor: „Cum a reușit să nu audă că oamenii sunt la bord, în special copiii?” a spus procurorul. Procurorul nu crede varianta inculpatului, pe care îl acuză de „fapte necugetate“, dar și că este „brațul activ al unui contrabandist de migranți, care își are originea în mizeria umană”, pronunțând o sentință de 10 luni de închisoare și 3000 de euro amendă, precum și interdicția de a mai intra apoi pe teritoriul francez timp de 5 ani.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri