Șofer român de TIR mort după ce a fost patru zile între spitale

Moartea unui tânăr de 25 de ani este anchetată, în Prahova, după ce familia îi acuză pe medici că nu i-au operat o hernie de teamă că ar fi fost infectat cu noul coronavirus, a transmis Pro Tv. 

Venise din Germania, unde lucra ca șofer de tir, și a fost testat. Rezultatul – negativ, de altfel – a întârziat însă patru zile, timp în care pacientul a fost plimbat între spitale. Organismul său a cedat, în cele din urmă. Proaspăt căsătorit, tânărul era tatăl unei fetițe de numai o lună.

Pe 28 martie, tânărul a ajuns cu ambulanța la spitalul din Vălenii de Munte. S-a plâns că îl doare burta, iar medicii i-au recomandat să meargă la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești. Aici, un doctor i-ar fi pus diagnosticul: hernie ombilicală ce trebuie operată.

Dar, pentru că tânărul avea febra și venea dintr-o zona contaminată a Europei, medicii au decis să-l testeze pentru COVID-19. Au urmat patru zile în care a fost plimbat de la un spital la altul. Doctorii așteptau rezultatul ca să știe dacă au de-a face cu un pacient infectat cu noul coronavirus, susține familia.

„Din cauza asta l-au trimis la Movilă, i-au luat probe, de acolo, la spitalul CFR, de la spitalul CFR, la Câmpina, la Câmpina l-a consultat în mașină, l-a dus înapoi la spitalul CFR, CFR l-a mai ținut o zi și l-a dus, de urgență, înapoi la Câmpina”, a spus Marian Ciurcă, tatăl pacientului.

După cele patru zile, starea de sănătate a tânărului s-a deteriorat. A murit, în cele din urmă. Chiar în ziua decesului a venit și rezultatul testului: negativ. 

În aceste momente, părinții și soția își strigă durerea și imploră să se facă dreptate. Sabin a lăsat o fetiță de doar o lună fără tată, o soție distrusă și niște părinți care nu-și mai găsesc liniștea.

Copilul meu avea 25 de ani și a lăsat orfană o fetiță de o lună! După ce a murit Sabin, a venit și rezultatul testului de la Matei Balș pentru coronavirus: era negativ!

Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva au așteptat să vadă dacă are sau nu virusul ca să-l opereze?! Ei bine, au aflat prea târziu, iar Sabin al meu a murit cu zile! L-au lăsat să moară ca pe un câine! Cineva trebuie să plătească pentru moartea copilului meu!” acuză tatăl lui Sabin.

Deciziile medicilor sunt anchetate, acum, atât de procurori, cât și de Direcția de Sănătate Publică din Prahova.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri