Șofer român de TIR, mort într-o parcare din Germania, într-un teribil accident

Un șofer român de camion a avut un sfârșit cumplit sâmbătă seara, într-o parcare din Germania, fiind efectiv strivit în cabina TIR-ului său după ce a lovit violent o semiremorcă oprită, scrie Sindelfinger Zeitung / Böblinger Zeitung, cotidian local care apare la Sindelfingen.

Acidentul a cărui victimă a fost românul a avut loc în zona de odihnă Sommerhofen, de pe autostrada A8, în direcția triunghiului Leonberg, în seara zilei de 30 octombrie 2021. Potrivit apelului primit de pompieri, între două camioane ar fi avut loc un impact, iar unul dintre ele era în flăcări. Pompierii au descoperit că aproape de ieșirea din parcare, un TIR a intrat într-o semiremorcă parcată. În urma impactului, șoferul a fost grav rănit. Medicul de urgență sosit la scurt timp după pompieri nu a putut decât să constate decesul șoferului.

Potrivit stadiului actual al anchetei poliției, șoferul român de 55 de ani a intrat cu mașina înmatriculată în Bihor în parcarea Sommerhofen și s-a izbit de un camion parcat pe dreapta, dintr-o cauză necunoscută până acum. Semiremorca lui a fost deviată spre stânga în urma impactului violent și s-a izbit de alte două camioane parcate, iar o a patra remorcă a fost avariată de resturi care au zburat în jur.

Din cauza impactului, șoferul român a fost aruncat din cabina deformată și a murit la locul accidentului după scurt timp. Mai mult, un bărbat de 59 de ani care se afla într-unul dintre camioanele parcate a fost rănit ușor în urma coliziunii. Prejudiciul total este estimat la aproximativ 92.000 de euro. Vezi mai jos imagini de la locul accidentului publlicate de presa germana:

blank
Nach einem schweren LKW Unfall am Samstagabend war der Parkplatz Sommerhofen stundenlang gesperrt. Nach ersten Informationen der Polizei fuhr der LKW mit hoher Geschwindigkeit in den Parkplatz rein. Er beschaedigt dabei insgesamt vier LKW. Beim letzten LKW krachte er auf den Auflieger. Der hinzugerufene Notarzt konnte dem 55-jaehrigen LKW Fahrer nicht mehr helfen. Er verstarb noch an der Unfallstelle. Die genauen Umstaende fuer den Unfall ermittelt die Polizei.

Die Ladung des LKW verstreute sich ueber den halben Parkplatz. Der Parkplatz war fuer mehrere Stunden voll gesperrt. Die Feuerwehr Sindelfingen war mit einem Grossaufgebot vor Ort.

blank

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri