Șoferul român de TIR care și-a omorât din greșeală un coleg în Italia a primit 8 luni de închisoare

Un șofer român de camion, în vârstă de 51 de ani, a ucis un coleg, un bărbat de 64 de ani, în Spresiano, provincia Treviso, Italia. Luni, 30 noiembrie românul a negociat prin avocatul său o pedeapsă de 8 luni de închisoare, relatează publicația italiană TrevisoToday. 

Tragicul eveniment a avut loc în data de 26 martie, atunci când șoferul român de camion l-a accidentat mortal pe colegul său. El a coborât din camion pentru a-și prelua mașina, însă șoferul român, în timp ce manevra TIR-ul, l-a lovit din neatenție, ucigându-l pe loc.

Astăzi, șoferul român care se afla la volan a negociat prin avocat o pedeapsă de 8 luni de închisoare pentru uciderea colegului său din Scorzè. Bărbatului, apărat de avocatul Gianfranco Colletti, nu i-a fost nici suspendat, nici retras permisul.

Șoferul român nu l-a observat pe colegul său

Accidentul a avut loc pe 26 martie 2021, în via Padania. Camionul se îndrepta spre clubul de noapte Odyssey când victima, care urma să intre cu TIR-ul în service a doua zi, a cerut să coboare pentru a ajunge la parcarea unde se afla mașina lui. Șoferul român care se afla în ultima zi de muncă în acea firmă, fără să-și dea seama, l-a agățat pe colegul său care a ajuns strivit sub roțile grele ale vehiculului. Când și-a dat seama ce s-a întâmplat, era prea târziu și nu mai putea face nimic.

Românul l-a văzut în oglinzi, dar apoi a plecat și a simțit imediat un șoc, descoperind greșeala de neiertat: îl lovise cu partea din față a capului tractor. În acel moment, disperat, a dat imediat alarma la 118, dar când medicii de la Suem au ajuns la fața locului cu ambulanță nu mai era nimic de făcut.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri