În doar câteva secunde, viața i-a fost dată peste cap lui Marius Rus, un șofer de TIR din comuna Rebra. Acesta și-a pierdut soția, într-un teribil accident de TIR petrecut în Franța. Tânăra de doar 30 de ani se afla cu el în TIR, bărbatul înlocuind-o la volan cu 15 minute înainte de accident. Ce planuri are acum bărbatul:
Accidentul s-a produs pe data de 16 martie, în Franța. Cei doi veneau din Barcelona, cu un TIR cu mărfuri nealimentare. Culmea, Marius își înlocuise soția la volan cu doar 15 minute înainte de accident.
„Eu eram la volan. În fața mea, un alt camion. A frânat brusc, fără niciun avertisment, fără lumini de avarie. În stânga n-am putut s-o iau, fiindcă erau multe mașini pe autostradă, praf le făceam, în dreapta, n-am avut pe unde. Am intrat puternic în spatele camionului din față, iar Lucreția, săraca de ea, n-a avut nicio șansă”, a povestit bărbatul pentru Libertatea, luni 13 aprilie.
În spital și cu soția la o morgă din Franța, bărbatul s-a văzut nevoit să facă rost rapid de 5.000 de euro pentru a-și aduce soția acasă: „Cu mari eforturi, cu sprijinul familiei, al unor prieteni și al lui Dumnezeu am reușit să strâng cei 5.000 de euro pentru a repatria trupul neînsuflețit acasă”, mai spune Marius Rus.
Marius încă se confruntă cu dureri la piciorul drept, la care a suferit două operații. Drama prin care trece l-a determinat pe bărbat să se întoarcă acasă la copilașii săi și să se reprofileze. Acesta are trei copii de 12, 11 și 3 ani și jumătate. Bărbatul vrea să renunțe la șoferie și să își deschidă un service auto.
„Sper ca, după groaznicul accident, Dumnezeu va avea milă de mine și de suferința mea. Încerc să-mi deschid un service auto, fiindcă vreau să rămân pe lângă casă, cu o afacere din care să-mi ajut copiii să facă școală. Așa dorea soția mea, să fie toți oameni cu carte. (…) La început, după ce au aflat nenorocirea, copiii nu se opreau din plâns. Acum s-au mai liniștit. Cea mică plânge acum de fiecare dată când plec din casă, îmi spune că fără mine nu poate sta. Noroc că mă mai ajută socrii cu cei mici”, mărturisește bărbatul.
Vezi mai jos o imagine de la locul accidentului în care și-a perdut viața soția bărbatului: