Soție de preot român, moartă în Italia, la numai 36 de ani

«Cu părintească durere, aducem la cunoștință că, în după-amiaza zilei de 18.09.2018, Preoteasa Sorina (Dobrotchi), soția Părintelui Ivan (Dobrotchi), de la Parohia „Sf. Mc. Acachie” din Catanzaro-Crotone (Protopopiatul Misionar Calabria), a adormit în Domnul, la vârsta de doar 36 de ani, în urma unei grele suferințe.” a transmis episcopia Ortodoxă Română din Italia

”În aceste momente de încercare pentru Familia Preotesei Sorina și în mod special pentru Părintele Ivan, rămas singur pentru a-i îngriji și a-i crește pe cei trei fii ai lor (Elisei – 6 ani, Spiridon – aproape 5 ani, și Damian – 4 ani), îi îndemnăm pe toți clericii, monahii și credincioșii din cuprinsul Episcopiei Italiei să o pomenim cu toții pe Preoteasa Sorina și să cerem pentru sufletul ei iertarea păcatelor celor de voie și celor fără de voie și veșnică odihnă, acolo unde toți Sfinții se odihnesc, iar Familiei îndoliate să ne rugăm să-i dăruiască Dumnezeu mila și mângâierea Sa.

Să ne rugăm, de asemenea, pentru toți cei din familia Preotesei Sorina și pentru toți cei care sunt îndurerați și întristați de plecarea ei dintre noi, ca durerea și întristarea lor să se prefacă în mângâiere și în liniștire, întru nădejdea revederii în Împărăția lui Dumnezeu.”

Episcopul SILUAN
al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei»

Sursa foto: profilul Facebook

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri