Un cetățean marocan, unul spaniol și o româncă vor fi judecați în 17 și 18 decembrie 2020 în Secția a doua a Curții Provinciale din Tarragona. Cei trei sunt acuzați că fac parte dintr-un grup acuzat de trafic de droguri de mare risc. Procurorul cere până la zece ani de închisoare pentru inculpați, precum și o amendă de 6.749.580 de euro.
Potrivit procurorilor, româncă, în vârstă de 27 de ani, împreună cu soțul ei, un spaniol de 47 de ani, au acționat drept înainte-mergători pentru cetățeanu marocan de 40 de ani, în duba căruia s-au găsit zeci de kilograme de hașiș, a căror valoare depășește 2,2 milioane de euro, relateaza publicația spaniola diaridetarragona.es.
Concret, românca și soțul ei au fost prinși circulând cu o mașină pe autostrada AP-7 din Vila-seca, înaintea dubei în care se aflau drogurile, pentru a detecta prezența poliției. Dar transportul a fost interceptat, anul acesta, și între șoferul acesteia și cei doi „înaintași“, oamenii legii au reușit să stabilească faptul că există legături, după ce, apropiindu-se de o stație de taxare, mașina în care se afla românca a început să facă manevre suspecte, de natură a-l atenționa pe șoferul dubei.
Droguri de peste 2 milioane de euro
În interiorul respectivei autoutilitare, au fost găsite 27 de pachete, cântărind 32 de kilograme fiecare și mai mult de 15 pachete de peste 30 de kilograme. În total 1.340 de kilograme de droguri, cu o puritate cuprinsă între 32 și 37 la sută și a căror valoare pe piața ilicită ar fi ajuns la 2.249.860 de euro.
Pentru cei doi bărbați, procurorii cer 6 ani de închisoare și o amendă de 6.749.580 de euro pentru o infracțiune împotriva sănătății publice a substanțelor care nu cauzează prejudicii grave sănătății – cu circumstanțele agravante ale recidivei -, 20 de luni de închisoare pentru o infracțiune de apartenență la grup infracțional organizat și doi ani și două luni și amendă de 6.000 de euro pentru falsificarea unui document oficial.
Pentru românca de 27 de ani se solicită aceleași pedepse, cu excepția infracțiunii de trafic de droguri, care este stabilită la cinci ani, deoarece nu are antecedente penale. Și expulzarea sa din țară este, de asemenea, cerută și că nu se poate întoarce înainte de a trece 21 de ani, potrivit diaridetarragona.es.