Surse: PSD nu cedează. Vezi ce vor să facă social democrații

După protestele masive de ieri din București și din celelalte mari orașe ale României se pare că PSD se regrupează. Conform stiripesurse.ro o reuniune de urgență are loc luni, reuniune la care se discută modul în care se va aborda problema OUG-urilor contestate de protestatari.

Sursele politice citate de publicația mai sus menționată susțin că decizia în privința celor două OUG-uri e ca și luată și că ele vor fi adoptate cel mai probabil în prima ședință de guvern. S-ar părea că se vor face anumite modificări în conținutul celor două acte normative în baza observațiilor venite de la asociațiile magistraților, CSM, societatea civilă, parchete și chiar cetățeni obișnuiți care au depus în număr mare observații la Ministerul Justiției.

Liderii PSD susțin că nu vor ceda șantajului prezidențial și că se va merge în forță, dar în același timp urmează să se ia măsuri în ce privește explicarea publică a celor două Ordonanțe de urgență pentru a contracara ceea ce aceștia numesc ”ofensivă mediatică mincinoasă și tendențioasă” a Opoziției și a Palatului Cotroceni.

Astfel, cel mai probabil se va menține declarația ministrului justiției, Florin Iordache, care a declarat vineri că ordonanțele își vor urma cursul firesc și că executivul nu va ceda la presiuni.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,096FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri