Tânăr român care se întorcea din străinătate, mort la numai câțiva kilometri distanță de casă. Florin avea 26 de ani

Doi părinți din Argeș, care-și așteptau cu nerăbdare fiul să revină acasă din străinătate, nu-l vor mai putea îmbrățișa niciodată deoarece acesta a murit cu numai câțiva kilometri înainte de a ajunge la casa părintească.

Florin Bîrleanu avea numai 26 de ani și venea din Franța, dar în timp ce se întorcea acasă pentru a-și revedea părinții, a suferit un accident rutier care i-a pus capăt zilelor.

Tragedia s-a petrecut în jurul orei 00:30 din noaptea de vineri spre sâmbătă, 17 septembrie 2022, pe raza comunei Căldăraru din Argeș, localitate din care tânărul nostru conațional era originar.

„Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Costești s-a stabilit că, un bărbat de 26 de ani, din Căldăraru, care conducea un autoturism pe DN 65 A, în localitatea Căldăraru, în împrejurări ce vor fi stabilite în urma cercetărilor, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a părăsit partea carosabilă, a lovit un copac și s-a răsturnat în șanț”, se arată într-un comunicat al Poliției.

„În urma impactului, conducătorul a fost proiectat în afara autoturismului, decedând”, au mai transmis polițiștii argeșeni.

Oamenii legii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, deschizând astfel o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea dramaticului accident.

Din raportul poliției reiese așadar că Florin nu purta centura de siguranță, acesta fiind motivul pentru care trupul său a fost proiectat în afara mașinii, lucru care i-ar fi provocat decesul.

Conform ultimelor postări publicate de tânărul de 26 de ani pe Facebook, acesta a pornit din Paris în jurul orei 11:00 (ora României) de miercuri, 14 septembrie 2022.

La data de 15 septembrie, în schimb, se mai poate observa pe profilul său Facebook, se afla în localitatea Hegyeshalom din Ungaria și se simțea obosit.

La aceste postări apar și nenumărate mesaje de condoleanțe și regrete din partea prietenilor lui Florin, care au aflat despre moartea sa.

„Suflet blând! Odihnă veșnică printre îngeri! Ai grijă de părinții tăi de acolo de sus! Odihnește-te în pace!”, a scris Cristina.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,498FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri