Luni, 6 ianuarie, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au fost sesizaţi de o tânără de 20 de ani, din municipiul Botoşani cu privire la faptul că în noaptea de 2 spre 3 ianuarie a.c., în timp ce se afla pe drumul public, în dreptul locuinţei părinţilor săi, din comuna Cristeşti, a fost agresată de un tânăr de 17 ani, pe care îl cunoaşte, transmite Stiri Botosani.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilt că la data ante-menţionată, tânărul de 17 ani, pe fondul unor neînţelegeri legate de relaţia pe care au avut-o, a lovit victima cu pumnii peste corp, provocându-i suferinţe fizice. Ulterior, i-a luat telefonul mobil din mână şi l-a aruncat pe carosabil, distrugându-l.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 4.500 de lei.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere, cercetările fiind efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.
Pe numele tânărului de 17 ani a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al IPJ Botoşani.
Precizăm că pe tot parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale stabilite de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.