Moartea Anei Maria Tîrnovan, o tânără româncă găsită spânzurată în baie, la Grotteria (Calabria), pe 12 mai 2016, este posibil să nu fi fost o sinucidere. De acest lucru sunt tot mai convinși membrii familiei sale care cer acum redeschiderea cazului.
Avocatul rudelor susține, la șapte ani de la tragedie, că nu s-au făcut niciodată cercetări temeinice în legătură cu acest caz și adevărul trebuie scos la iveală.
Ana Maria Tîrnovan avea doar 24 de ani când cadavrul ei a fost găsit în baia locuinței în care era arestată la domiciliu în așteptarea judecății sub acuzația de estorcare în complicitate cu alte două persoane.
În acea casă din Grotteria, tânăra de naționalitate română și-a trăit ultimele clipe ale vieții, relatează Gazzetta del Sud.
Moartea sa a fost catalogată drept „sinucidere”, însă mama sa, prin avocatul Antonio Russo, a cerut atunci Parchetului din Locri să cerceteze temeinic pentru a stabili cauzele morții și a verifica o serie de elemente cel puțin dubioase asupra dinamicii care o determinaseră pe tânără să-şi ia viața.
Mama fetei era și este în continuare convinsă că fiica sa nu s-a sinucis. „Vreau să știu adevărul, ce anume s-a întâmplat cu Ana Maria”, a transmis femeia conform sursei citate.
Așadar, după 7 ani, familia Anei Maria, prin același avocat, Antonio Russo, revine și cere redeschiderea dosarului pentru a obține răspunsuri despre tragedia de pe 12 mai 2016.
„În actele de procedură – a declarat avocatul Russo – se face referire la un act de spânzurare care nu a fost niciodată constatat și care ar fi avut loc cu folosirea unei eșarfe care nu a fost niciodată găsită și care, în orice caz, nu a fost niciodată sechestrată. Iar dinamica presupusei sinucideri nu a fost niciodată verificată, adică modul în care tânăra ar fi folosit eșarfa ipotetică.”
„Practic – a continuat avocatul – nu se știe exact cum a murit Ana Maria. Autopsia nu a fost efectuată, eșarfa nu a fost sechestrată, înălbitorul de rufe pe care ipotetic l-ar fi înghițit, potrivit unui martor de care nu s-a mai auzit niciodată, nu a fost niciodată găsit, subiecții care au făcut declarații cu privire la fapte nu au fost niciodată audiați.”
Drept concluzie, „toate acestea conduc la o situație de incertitudine obiectivă, care nu a fost niciodată dezlegată pe deplin în faza de investigație”.
