Tânără româncă, ucisă şi aruncată la gunoi în Spania. Alina avea 34 de ani şi era mama unui băiat

Un bărbat de 59 de ani, olandez, a fost arestat, ieri, de poliţia din oraşul Moraira, Spania, după ce a recunoscut că şi-a ucis cu sânge rece iubita, o tânără româncă. Alina Mocanu avea 34 de ani şi era mama unui băiat de 14 ani.

Cadavrul femeii a fost găsit, luni dimineață, 17 februarie, într-un tomberon, de către lucrătorii pentru salubrizare, în timp ce goleau containerele de pe strada Móstoles, aflată în municipalitatea La Sabatera de Moraira, locuită în principal de străini.

Surse citate de publicaţia El Pais susţin că trupul neînsufleţit al româncei era înfăşurat într-un cearceaf plin de sânge și era brăzdat de tăieturi ale unei arme albe.

Tânăra era tăiată în zona gâtului, dar şi pe antebrațe, sugerând că a încercat să se apere de atacul bărbatului.  Imediat, operatorii serviciului de curățenie au sesizat autorităţile, care au demarat cercetările pentru prinderea criminalului.

Românca se împăcase de curând cu olandezul

Marţi, asasinul româncei a fost prins.Arthur K, un cetățean olandez cu care Alina Mocanu avea o relație, şi-a recunoscut faptele.

Potrivit diarioinformacion.com, tânăra obţinuse în iulie un ordin de restricţie împotriva individului. Femeia îl reclamase pe bărbat, după un episod de violență. Atunci, Alina s-a despărţit de individ, dar recent cei doi au reluat relaţia şi locuiau împreună. Olandezul a fost arestat, fiind predat unei cazărmi a Gărzii Civile din Alicante.

Alina era mama unui băiat de 14 ani

Potrivit publicaţiei levante-emv.com, Alina Mocanu era mama unui băiat de 14 ani.

Românca şi-a găsit sfârşitul duminică noaptea, după ce a fost atacată cu cuţitul de iubitul ei, un cetăţean olandez care are afaceri în domeniul imobiliar.

Cei doi aveau o relaţie de peste doi ani. Bărbatul le-a spus poliţiştilor că a atacat-o pe româncă, în urma unui conflict spontan.

Ancheta continuă, mai ales că arma crimei încă nu a fost găsită. Astăzi, oamenii legii vor face precheziţii atât în locuinţa unde a avut loc crima, cât şi la sediul agenţiei imobiliare deţinute de presupusul criminal.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri