Tăriceanu a declarat că nu renunță la Legea Grațierii, care a scos sute de mii de oameni în stradă

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, joi seară, că Legea graţierii va intra în dezbatere la 1 septembrie, la începutul sesiunii parlamentare, precizând că persoanele condamnate la închisoare sunt „persoane cu demnitate” și că au anumite drepturi care și-au primit pedeapsa cuvenită.

„Legea graţierii este trimisă în Parlament şi de la 1 septembrie va începe dezbaterea ei. Sunt şi celelalte măsuri complementare pe care ştiu că ministrul Justiţiei le are în vedere şi le-a şi anunţat. Poate atenţia a fost îndreptată spre alte subiecte şi aceste lucruri au părut că trec şi cred că au şi trecut puţin observate ca să nu spun neobservate. (…) Sigur că există şi constrângerile CEDO”, a declarat preşedintele Senatului, la Antena 3, a relatat Mediafax.

Acesta a mai afirmat că persoanele încarcerate trebuie privite ca „nişte persoane cu demnitate”, care şi-au primit pedeapsa.

„Şi cei care sunt astăzi în închisori trebuie priviţi ca nişte oameni cu propria lor demnitate. Nu putem să desconsiderăm faptul că au dreptul la acest tratament, din partea societăţii, din partea statului, din partea autorităţilor. Faptul că au greşit, au primit pedeapsa privativă de libertate dar nu trebuie, în plus de asta, să existe alte condiţii care să le facă existenţa degradantă şi inumană”, a mai spus Tăriceanu.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri