Tăriceanu ajunge la mâna judecătorilor. S-a respins contestația sa la adresa rechizitoriului DNA

Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au respins vineri, 10 februarie, contestația lui Călin Popescu Tăriceanu cu privire la modul în care Direcția Națională Anticorupție a întocmit rechizitoriul în dosarul în care acesta este acuzat de mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Decizia de astăzi este definitivă și se va începe judecarea dosarului pe fond. 

Vă reamintim că prin această contestație Tăriceanu a încercat   să oprească dosarul să ajungă la judecata de fond, în primă fază demersul său fiind respins în 28 noiembrie 2016, atunci când instanţa a respins cererile şi excepţiile formulate de preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi a hotărât că judecarea pe fond a dosarului poate începe.

Tăriceanu a fost trimis în judecată pe data de 6 iulie 2016 pentru acuzațiile mai sus menționate, acuzațiile referindu-se la declarațiile acestuia, date în calitate de martor în dosarul retrocedării unei părți din Pădurea Snagov şi a fermei Băneasa, dosar în care sunt deja trimiși în judecată de către DNA prinţul Paul, Remus Truică, Tal Silberstein şi Dan Andronic.

În aceeași postură de inculpat în acest dosar, în care DNA încearcă trimiterea în judecată a   preşedintele Senatului, este şi Dorin Marian, fostul şef al Administraţiei Prezidenţiale a României în anul 2000, Marin  fiind acuzat de mărturie mincinoasă în declarațiile date în calitate de martor.  

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri