Tată român mort în Italia când se întorcea cu soția și cei 3 copii de la biserică. Preotul: „Facem apel la cei cu inima bună”

Preotul paroh Ciprian Gavrilescu, de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Leon”, din Alcamo, organizează o strângere de fonduri în favoarea familiei de români care duminică, 17 ianuarie, a suferit un grav accident rutier în timp ce se întorcea de la slujbă. Tatăl, aflat la volanul autoturismului a murit, iar mama și cei trei copii sunt în spital, cu multiple leziuni și fracturi.

Familia de români se întorcea de la biserica din Alcamo (Sicilia) și se îndrepta spre Paceco, la bordul unui autoturism Nissan Micra. În zona joncțiunii care face legătura cu autostrada A-29, din cauza carosabilului umed, mașina conaționalilor noștri s-a izbit frontal cu un autoturism Peugeot.

Tatăl a decedat în urma impactului puternic, copiii au trecut prin drama vieții lor, iar mama va fi nevoită să-și crească pruncii de una singură. Toți vor purta în minte și în suflet amintirile dureroase ale zilei de duminică, zgomotul izbiturii, al geamurilor sparte, al tablei care se îndoaie și al roților care scrâșnesc pe asfalt. Țipetele. Și tăcerea tatălui…

„Frați creștini, cu întristare adâncă și cu durere, aduc spre cunoștință, pentru cei care n-au aflat încă, de tragedia întâmplată în parohia noastră duminică, 17 ianuarie, când o familie care se întorcea după Dumnezeiasca Liturghie de la biserică spre casă a avut un accident, în urma căruia stâlpul/capul familiei a plecat la Domnul, iar restul familiei, soția și cei 3 copilași, de 10, 7 și aproape 2 anișori, sunt internați în spital după ce au suferit și ei multiple leziuni și fracturi”, a scris preotul paroh Ciprian Gavrilescu pe pagina Facebook a Parohiei.

Nimic și nimeni nu le va mai putea reda tatăl celor trei copilași, dar le-am putea fi de ajutor făcând o donație în contul mamei lor, Gabriela Cecilia Fâșie:

„Facem apel la cei cu inima bună, care doriți să ajutați concret familia suferindă; dacă vreți să dăruiți un bănuț pentru repatrierea lui Gabriel sau a ajuta pe cei care după ce ies din spital vor avea numeroase lipsuri, o puteți face astfel:

1) în contul familiei, pe numele dnei Fâșie Gabriela Cecilia: IBAN: IT08G3608105138297361497368;

2) cei care nu aveți posibilitatea să faceți transfer bancar, puteți veni la biserica duminică, 24 ianuarie, sau luați legătura cu mine la nr de telefon: +39 353 312 8370, sperând ca prin tot ce vom reuși să adunăm, să aducem mângâiere atât cât și cum putem…

Rog pe Domnul Atotmilostivul să vă binecuvânteze pe toți după dragostea Lui și să vă ocrotească în toată vremea! Preot paroh Ciprian Gavrilescu.”

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri