Theresa May a dezvăluit astăzi la BBC când va activa clauza de ieșire din UE

După numeroase controverse referitoare la data în care va fi activată clauza de ieșire din Uniunea Europeană de către Marea Britanie, Theresa May a avansat, duminică 2 octombrie, o dată clară în această privință.

Marea Britanie va activa ‘până la sfârșitul lunii martie’ 2017 Articolul 50 din Tratatul de la Lisabona pentru declanșarea procedurii de ieșire din Uniunea Europeană, în urma votului de la referendumul din iunie în favoarea Brexit, a declarat duminică premierul britanic Theresa May, relatează AFP și Reuters citate de Agerpres.

Întrebată la BBC când va activa Articolul 50, ea a afirmat: “Îl vom activa până la sfârșitul lunii martie a anului viitor”.

Odată activat Articolul 50, Marea Britanie va avea doi ani pentru a reglementa modalitățile ieșirii din UE, un termen care ar putea fi totuși prelungit.

Afirmând că își dorește să obțină “cel mai bun acord posibil” cu Uniunea Europeană, Theresa May, care participă duminică, la Birmingham, la congresul anual al Partidului Conservator, a făcut de asemenea apel la o ‘tranziție calmă’.

În interviul pentru BBC, ea a mai afirmat că guvernul pe care îl conduce discută cu reprezentanții mediului de afaceri pentru a afla ce fel de acord vor din negocierile Marii Britanii cu UE privind Brexit. “Vreau un acord bun pentru comerțul cu bunuri și servicii”, a spus May.

Într-un interviu separat pentru Sunday Times, May a declarat că vrea să propună Parlamentului în primăvara lui 2017 să abroge actul de aderare a țării sale la Uniunea Europeană.

Ea explicat că va prezenta o nouă legislație pentru a abroga European Communities Act din 1972, în timpul discursului reginei în Parlament, care va avea loc în aprilie sau mai 2017.

“Va fi prima etapă pentru a face din Marea Britanie o țară suverană și independentă din nou”, a spus șefa guvernului, adăugând că aceasta va însemna “sfârșitul autorității UE în Marea Britanie”.

Legea nu va intra totuși în vigoare decât atunci când Regatul Unit va părăsi efectiv UE, a subliniat premierul în interviul pentru Sunday Times.

 

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri