Tichetele de masă și premiile în bani pentru cei care se vaccinează, discutate azi de Guvern

Ca să încurajeze vaccinarea în rândul românilor, Guvernul discută azi acordarea unor tichete de masă și posibilitatea înscrierii la o loterie cu premii în bani pentru cei care se vaccinează, măsurile fiind cuprinse într-un proiect de ordonanță care ar putea fi adoptat tot azi. Același document mai prevede și recunoașterea la nivel intern a certificatelor digitale verzi pentru a atesta vaccinarea, testarea sau vindecarea.

Legea nr. 55/2020 va fi completată cu noi măsuri care vizează atât accelerarea procesului de vaccinare, astfel încât să fie atins un prag care să limiteze semnificativ circulația coronavirusului, cât și să limiteze semnificativ numărul de cazuri grave, spitalizări și decese.

Conform proiectului de OG aflat azi pe agenda Guvernului, (1) persoanele vaccinate cu schema completă de vaccinare (ambele doze sau doza unică) vor beneficia de o alocație de hrană în valoare de 100 lei, sub formă de tichete de masă. Vorbim, mai exact, de tichete emise conform Legii nr. 165/2018. Tichetele vor fi distribuite prin intermediul centrelor de vaccinare, cabinetelor medicilor de familie și ambulatoriilor de specialitate (regulile vor fi date ulterior prin ordin al Ministerului Sănătății). Atenție: Este precizat expres că măsura va fi pentru cei vaccinați complet după intrarea în vigoare a proiectului de ordonanță.

A doua măsură majoră din proiect este (2) organizarea unei loterii de vaccinare cu premii în bani, pe care Guvernul vrea să o introducă tot în cadrul Legii 55/2020. Premiile se vor acorda celor vaccinați cu schema completă, iar prima extragere va avea loc în octombrie 2021. Proiectul de ordonanță nu prevede detalii concrete cu privire la premii, ci doar că persoanele care se vaccinează se vor înscrie online pe site-ul de pe care se obțin certificatele digitale verzi, în condițiile stabilite printr-un ordin ulterior al Ministerului Sănătății și al Ministerului Economiei.

În acest caz, măsura va viza inclusiv persoanele deja vaccinate complet la momentul intrării în vigoare a proiectului de OG, nu doar cele vaccinate complet după acel moment. „Ca o măsură suplimentară de recompensare a tuturor persoanelor care au fost vaccinate împotriva COVID 19 se propune, de asemenea, organizarea Loteriei de vaccinare, care constă în acordarea de premii în bani persoanelor vaccinate cu schemă completă de vaccinare”, scrie în nota de fundamentare a proiectului de OG.

Același proiect mai face referire și la (3) recunoașterea certificatelor digitale verzi privind COVID-19 în interiorul României. Astfel, acestea urmează a fi utilizate pe teritoriul României pentru atestarea vaccinării, testării sau vindecării. În plus, se va stabili că certificatul verde bazat pe un test antigen rapid negativ va fi valabil 48 de ore, nu doar 24 de ore.

Atenție! Prevederile proiectului de OG vor intra în vigoare numai după ce acesta e adoptat și publicat în Monitorul Oficial.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri