O întreagă familie de români din Italia a fost implicată într-un grav accident rutier petrecut în după-amiaza zilei de duminică, 27 noiembrie 2022, pe Strada Statală 10 din provincia Mantova, într-o intersecție din localitatea Bozzolo.
Potrivit publicației locale Mantova Uno, două femeie de naționalitate română și-au pierdut viața în urma impactului dintre două autoturisme, iar soțul și fiul uneia dintre cele două victime au suferit răni grave și ei.
Din primele informații reiese că în accident, petrecut în jurul orei 17:00 de ieri, au fost implicate un autoturism Opel Corsa, la bordul căruia călătorea familia de români, și unul Hyundai IX20, în care se aflau doi soți de naționalitate italiană.
Dinamica dramaticului accident este încă în fază de anchetă, dar primele investigații ale autorităților arată că mașina Hyundai IX20 a intrat în intersecție chiar în timp ce mașina familiei de români se apropia.
Impactul dintre cele două autovehicule a fost astfel inevitabil, în urma sa două persoane decedând pe loc, iar alte patru fiind grav rănite.
La volanul autoturismului Opel se afla N.M., cetățean român în vârstă de 21 de ani, iar pe locul din dreapta C.M., tatăl șoferului.
Pe bancheta din spate, în schimb, se aflau Gianina Maria Mentel, româncă și ea, în vârstă de 45 de ani, fiind mama și soția celor doi bărbați de pe scaunele din față, dar și Maria Arbore, în vârstă de 70 de ani, care era mama femeii de lângă ea.
Din nefericire, ambele femei au decedat în urma impactului violent dintre cele două autoturisme, în timp ce șoferul de 21 de ani și tatăl său au fost transportați în stare gravă la spital.
Critică și starea de sănătate a celor doi soți din mașina Hyunday, el în vârstă de 59 de ani și ea de 44 de ani, rezidenți în localitatea Tornata din provincia Cremona.
Bărbatul italian a fost dus în stare gravă la spitalul din Parma, iar soția sa a fost transportată cu elicopterul, în stare critică, la Spitalul Civil din Brescia.
La fața locului au intervenit două ambulanțe, două mașini cu medici la bord, trei elicoptere medicale, dar și agenții de la Polstrada (Poliția Rutieră din Italia), carabinierii și pompierii din Viadana.
Primarul localității Bozzolo, Giuseppe Torchio, a fost și el prezent, de asemenea, la fața locului, mai precizează sursa citată.