Eduard Popadiuc, băiatul unor români stabiliţi în Londra, Anglia, a murit vinerea trecută, după ce a căzut de la etaj chiar de ziua lui.
Eduard tocmai împlinea trei ani, astfel că părinţii au decis să-i organizeze un mic moment festiv acasă.
Conform Mirror Online, micuţul a scăpat doar pentru o secundă din atenţia părinţilor, însă a fost suficient ca el să cadă în gol de la etajul al patrulea al clădirii în care întreaga familie locuia, respectiv de la circa 17 metri înălţime.
Tatăl lui Eduard, Alexandru, a alergat într-un suflet, pe scări, pentru a-l salva pe micuţ, sunând în paralel pentru a solicita intervenţia unui echipaj medical.
Eduard a fost dus de urgenţă la spital, dar a mai rezistat doar două ore înainte de a-şi da Obştescul Duh.
Cu puţin timp înainte de producerea tragediei, tatăl lui Eduard tocmai postase pe un celebru site de socializare o poză cu micuţul de trei ani. Fotografia era însoţită de un mesaj tulburător “LA MULŢI ANI, dragostea lui tata”.
După producerea tragediei, Alexandru a spus jurnaliştilor locali că “plâng încontinuu, dimineaţa, seara, noaptea. Nu mai vreau să plâng, dar o fac încontinuu. Nu-mi vine să cred că acum Eduard este doar îngerul nostru”.
Apropiaţii familiei au organizat o strângere de fonduri şi s-au adunat deja 13.000 de lire sterline pentru transportarea trupului neînsufleţit şi înmormântarea micuţului în România, ţara natală.