Tragedie pentru un tânăr șofer de camion din Caraș-Severin. A vrut să-și ajute părinții și a murit strivit

Tragedie fără margini în satul Tîrnova. Singurul copil al unei familii de gospodari din localitatea din Caraş Severin a murit sub ochii părinţilor lui, în timp ce îi ajuta la muncile câmpului în ultima zi a lunii iulie 2018. Băiatul de 25 de ani venise acasă special muncească alături de mama şi tatăl lui a transmis Observator.TV

În vârstă de 25 de ani, Adrian, şofer de camion de meserie, conducea luni seara un TAF şi încerca să niveleze un drum pe vârful unui deal, pe unde urma să urce o remorcă de fând strânsă ziua împreună cu părinţii. La un momentdat TAF-ul a derapat şi a luat-o la vale.

În loc să sară din cabină şi să încerce să se salveze, atunci când utilajul a luat-o la vale, Adi a încercat să îl redreseze. Mastodontul nu a mai putut fi controlat, s-a înclinat şi a început să se rostogolească pe panta abruptă a dealului. Tânărul a fost aruncat din cabina iar utilajul a căzut peste el. Băiatul a fost strivit şi a murit pe loc, sub ochii îngroziţi ai părinţilor lui.

Câteva zeci de săteni din Tîrnova au venit la locul accidentului în speranța că vor putea da o mână la ajutor. Adrian era necăsătorit si avea o prietenă cu care vorbea de 3 ani.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri