Tragedie uriașă în Botoșani. Un bebeluș a murit asfixiat deoarece mama sa a născut acasă

Un bebeluş a murit asfixiat în Botoşani, după o adolescentă de 16 ani a încercat să nască acasă, ascunsă de mama ei. Din nefericire, poziţionarea copilului a făcut ca acesta să se nască cu picioarele înainte. Capul micuţului nu a putut ieşi şi a murit asfixiat.

Tragedia a avut loc sâmbătă dimineaţă, 11 ianuarie, în localitatea Hlipiceni.Potrivit monitorulbt.ro, cea care a sunat la 112 a fost chiar mama fetei, care a descoperit grozăvia când totul era prea târziu.

Femeia a observat că fata ei se plimba încontinuu pe uşă, când în cameră, când la toaleta din fundul curţii. Minora a reuşit să îşi ascundă sarcina de mama ei pe tot parcursul celor nouă luni, astfel că femeia nu avea nicio bănuială.

„La un moment dat, am intrat în camera fetei şi am observat că aceasta plângea şi avea ceva între picioare, iar când m-am uitat mai bine am observat trupul pe jumătate ieşit, al unui bebeluş”, a povestit femeia cadrelor medicale.

Ea a încercat să scoată pruncul, însă nu a reuşit, apelând disperată la serviciul 112.

La faţa locului a fost trimisă o ambulanţă care era în apropiere, dar şi un echipaj cu medic de la Botoşani. „Din păcate, nu s-a mai putut face nimic, fiind vorba de o prezentaţie pelviană, iar decesul survenind, probabil, în urma asfixiei mecanice. Acest lucru urmează să fie stabilit de medicii legişti”, a spus medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.

Trupul bebeluşului, care era de sex masculin, a fost în cele din urmă, detaşat de corpul mamei şi preluat de medicii legişti pentru efectuarea autopsiei.

Minora a fost transportată la Maternitatea Botoşani, unde i-a fost scoasă placenta.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri