Trei frați români au batjocorit sute de românce în Italia. Doi au fost arestați

O rețea de trafic de persoane și exploatare a prostituției formată din cetățeni români a fost destructurată la Marsala, în Sicilia, în urma unei operațiuni a carabinierilor din localitate. Fetele, exploatate sexual, erau obligate să sufere violențe de tot felul. Trei români sunt cercetați de autoritățile italiene, dar unul dintre ei este de negăsit, menționează tp24.it.

Fetele de care se foloseau cei trei români erau ademenite la Marsala cu promisiunea unui loc de muncă și apoi exploatate ca sclave sexuale, obligate să sufere violențe de tot felul pentru a-i mulțumi pe clienți. Una dintre ele s-a revoltat însă și a denunțat totul la carabinieri. Aceștia au demarat o operațiune coordonată de procurorul public din Marsala, care a dus la trei arestări: Chiciug Costantin, în vârstă de 36 de ani, fratele său, Chiciug Florin, 24 de ani și soția lui Chiciug Constantin, o femeie cu inițialele C.P.

Operațiunea vastă a carabinierilor de la unitatea din Marsala a permis identificarea și urmărirea penală a celor trei, care gestionau, organizau și administrau exploatarea femeilor tinere de origine română forțate să se prostitueze.

Ancheta, coordonată de procurorul public din Marsala și desfășurată de carabinierii Secției Operaționale, a început în mai 2018, grație denunțului făcut de una dintre fetele exploatate. Victimele, după ce erau convinse să ajungă la Marsala cu promisiunea unui loc de muncă sigur, odată ajunse la destinație erau forțate de membrii grupului infracțional – care între timp le confiscau documentele de identitate – să desfășoare activitatea de prostituție.

Rolul predominant l-a jucat cu siguranță Chiciug Costantin, care se ocupa personal de procurarea clienților, de stabilirea programărilor și de negocierea prețurilor serviciilor sexuale. Întâlnirile cu fetele nu au avut loc doar în zona Marsala, ci și în municipiile Salemi, Mazara del Vallo și Favignana. Prețul serviciilor – care în majoritatea cazurilor a fost reținut în totalitate de către Chiciug – a fost variabil în funcție de timpul petrecut de client în compania unei fete, 30/50 euro în medie pentru un raport sexual și până la 400 de euro pentru o noapte întreagă.

Un alt rol important l-a avut cu siguranță și Chiciug Florin, fratele lui Costantin, care l-a ajutat pe acesta din urmă în gestionarea întâlnirilor și la însoțirea fetelor la locurile convenite cu clienții. Florin Chiciug era gata să intervină în caz de probleme cu plățile sau în caz de dificultăți cu fetele, dacă acestea refuzau să meargă cu clienții.

Cercetările efectuate au permis, de asemenea, să se descopere și rolul pe care îl avea în rețea C.P., soția lui Chiciug Costantin. Femeia avea misiunea de a căuta și racola fete care se aflau în condiții economice precare, ea le promitea fetelor locuri de muncă și câștiguri sigure.

Cercetările carabinierilor sub îndrumarea Parchetului Public au permis judecătorilor să dispună arestul la domiciliu a fraților Chiciug, precum și obligația de a nu părăsi orașul Marsala pentru C.P., cu mențiunea de a nu-și părăsi locuința între orele 20:00 și 7:00. Autoritățile italiene menționează că Florin Chiciug este de negăsit pe teritoriul național și cercetările sale sunt încă în desfășurare.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri