Trei militari din Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei din Focşani au fost răniţi vineri, 15 septemnrie, în Afganistan, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate.Un militar este în stare gravă, a anunțat Florin Jipa, la Antena3.
„Trei militari au fost răniți. Doi sunt în stare stabilă, dar al treilea este mai grav. Este vorba de militari ai Batalionul 280 Infanterie Protecţia Forţei din Focşani, care au fost răniți în jurul orei 10 (ora României), în timpul unei misiuni în zona Kandahar. Militarii se aflau într-un autovehicul MRAP (Mine-Resistant Ambush Protected), când un autovehicul capcană au intrat în blindatul lor și a explodat”, a spus Florin Jipa, purt.cuv. MapN, la Antena3.
Numele militarilor vor fi facute publice dupa anuntarea familiilor. Conducerea Ministerului Apararii Nationale este informata permanent despre starea ranitilor.
Militarii focsaneni au fost introdusi in teatrul de operatii din Afganistan in luna august. In anul 2017, Armata Romaniei participa la misiunea NATO Resolute Support din Afganistan cu peste 620 de militari, alti aproximativ 300 fiind desfasurati in operatii sub comanda/mandat NATO, UE, ONU si OSCE in alte regiuni.
In timpul misiunilor externe, 28 de militari si-au pierdut viata si alti peste 180 au fost raniti. Situatia de securitate in TO Afganistan se mentine instabila, cele mai multe incidente inregistrandu-se in provinciile din estul si sudul Afganistanului.
Fortele NATO care asigura securitatea bazelor militare si a centrelor importante ale tarii raman tinte permanente ale unor posibile atacuri ale insurgentilor.