Ucisă de soț în Italia. Lilia era mama unui copil de numai 4 ani

O româncă de din Moldova a fost ucisă în cursul nopții de joi spre vineri, 23 septembrie 2022, în localitatea italiană Spinea din provincia Veneția (Veneto) presupusul autor al crimei fiind chiar soțul femeii, care a fost arestat între timp.

Lilia Pătrănjel, în vârstă de 41 de ani și cu dublă cetățenie – română și moldoveană – trăia în Italia împreună cu soțul ei, Alexandru Ianosi Andreeva Dimitrova, în vârstă de 35 de ani.Din cele relatate de ziarul Il Gazzettino, precum și alte surse locale, aflăm că bărbatul ar fi de origine română.

Cei doi aveau un copil de numai 4 anișori. Victima mai avea două fiice dintr-o căsătorie anterioară și soțul ei, de asemenea, avea copii dintr-o relație precedentă.

Potrivit surselor locale, crima s-a petrecut în jurul orei 00:00 din această noapte, într-o locuință situată pe via Mangegna, la numărul 4, din localitatea menționată mai sus.

Din primele informații reiese că între cei doi soți, care aveau o relație furtunoasă, plină de certuri și agresiuni, ar fi avut loc o ceartă în toiul nopții, care s-a transformat în violență fizică, iar Alexandru ar fi ucis-o pe Lilia, în timp ce copilul lor se afla în locuință.

Copilul se pare că nu a fost martor la crimă, dar trupul fără viață al femeii a zăcut în casa lor până la ora 5:00 a dimineții, când soțul acesteia a sunat la 112 și a anunțat decesul soției.

Cu toate acestea, în timpul interogatoriilor, Alexandru și-a rezervat dreptul de a nu răspunde la întrebările anchetatorilor.

Carabinierii l-au condus ulterior pe presupusul criminal în penitenciar, acesta aflându-se acum în spatele gratiilor.

„Un cuplu ca oricare altul, o familie pe care o vedeam des jucându-se sub casă”, au spus vecinii.

Dar apropiații celor doi soți susțin, în schimb, că au văzut-o plângând de nenumărate ori.

„O bătea și ea nu știa ce să facă”, a declarat un conațional al victimei.

„Ea mergea să facă curățenie prin case. Spunea că soțul o trata rău, o bătea și o insulta. E o nenorocire”, a confirmat o altă cunoștință.

Conform Venezia Today, Lilia a avut intenția în trecut de a-l părăsi pe bărbat și a pleca din casa în care locuiau, dar Alexandru ar fi amenințat-o cu moartea pentru a convinge-o să nu plece.

În luna august, femeia l-a denunțat la carabinieri după ce a ajuns la Urgențe în urma violențelor suferite din partea bărbatului.

Ulterior, cei doi soți s-au împăcat și Lilia ar fi retras plângerea împotriva bărbatului, în speranța că acesta s-a schimbat.

Nu a durat mult însă și violențele din partea bărbatului au revenit în viața conjugală, până când au dus la această tragedie care părea anunțată de mult, cum se întâmplă în majoritatea cazurilor de acest gen.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri