Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din Botoșani, a fost victima unui accident rutier mortal, petrecut vineri, în jurul orei 18:30, pe DN 12A , Onești – Târgu Ocna, relateaza Monitorul de Botoșani.
Bărbatul se deplasa pe carosabil când a fost lovit în plin de un WV Passat, ce se deplasa dinspre Târgu Ocna spre Onești. Accidentul s-a petrecut în Onești, în dreptul stației electrice. În jurul orei 19:33, persoana rănită a intrat în stop cardio-respirator și nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declară decedată.
Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, pietonul a fost lovit de către un conducător auto în vârstă de 51 ani, din comuna Târgu Trotuș.
Botoșăneanul, conform unor martori invocați de unupetrotus.ro, s-ar fi aflat în stare de ebrietate.