Un copil român de 12 ani din Italia a sunat la carabineri: Tata zice că vrea să ne omoare pe toți!

”Tata zice că vrea să ne omoare pe toți!” Acestea au fost cuvintele pe care un minor român din Italia le-a rostit la telefon când a sunat la 112 în cursul serii de marți, 28 iulie 2020. Forțele de ordine au intervenit la locuința familiei și l-au pus imediat sub arest pe tatăl violent, care se pare că avea deja un ordin de restricție împotriva sa.

Potrivit ziarului La Repubblica, totul s-a petrecut în localitatea Valperga de lângă Torino unde un bărbat român de 33 de ani s-a prezentat, în stare de ebrietate, la locuința fostei sale soții, a pus mâna pe un cuțit de bucătărie și a început să o amenințe cu moartea atât pe femeie, cât și pe cei trei copii ai lor. Minorii, îngroziți de gesturile făcute de tatăl lor, s-au încuiat în dormitor, iar cel mai mare dintre ei, în vârstă de 12 ani, a sunat la carabinieri.

Militarii de la unitatea din Ivrea au reușit apoi să intervină înainte ca totul să se transforme într-o tragedie de nedescris pentru cei trei copii români și mama lor, tatăl violent find arestat cu acuzația de vătămare corporală și acte persecutorii. În urmă cu numai o lună de zile, agresorul fusese arestat din nou sub aceleași acuzații, ocazie cu care a primit și ordinul de restricție pentru a nu se mai apropia de familia lui. Bărbatului român însă nu i-a păsat de consecințe și a încălcat ordinul.

Sunteți victima sau martorul unor scene de violență domestică?

Vă reamintim, ca de obicei, datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și/sau exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor:

  • Telefono Rosa – 06 3751 8282;
  • Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
  • Carabinieri: telefon 112;

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri