Un copil român de numai 10 ani din Italia a murit în urma unui tragic accident rutier

Tragedia s-a petrecut în jurul orei 13:00 de luni, 5 octombrie 2020, pe via Bergamo din localitatea italiană Treviglio din Lombardia, unde două autoturisme s-au ciocnit, iar impactul violent dintre cele două mașini a dus la moartea unui copil român în vârstă de numai 10 ani. Mașina în care se afla copilul era condusă de mama lui.

Din primele informații publicate de ziarul local Prima Trevigilio reiese că mama româncă, Mihaela Mihai, în vârstă de 30 de ani și rezidentă cu familia sa în Gerenzago (provincia Pavia) circula pe strada menționată mai sus împreună cu fiul ei de 10 ani, Gerfi Mihai, la bordul unei mașini Fiat Punto. Din motive în curs de investigare încă, femeia româncă se pare că a pierdut controlul volanului și a intrat pe celălalt sens de circulație, iar un BMW X2 condus de o femeie italiancă de 49 de ani, cu inițialele D.R. și rezidentă în zonă, venea în acel moment din sens opus și a lovit din plin mașina în care se afla mama româncă și fiul ei.

Impactul a fost inevitabil și foarte puternic, iar autoturismul BMW a lovit mașina Fiat Punto chiar în partea dreaptă din față unde se afla copilul român. În urma ciocnirii dintre cele două autovehicule, copilul și-a pierdut viața pe loc, iar paramedicii interveniți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Mama copilului a fost transportată cu ambulanța la spitalul Papa Giovanni XXIII din Bergamo, dar viața ei nu pare a fi în pericol, mai scrie presa locală. Femeia italiancă de la volanul autoturismului BMW a suferit și ea câteva răni, printre care și fractura încheieturii de la o mână, dar nu se află în pericol de moarte nici ea.

La fața locului au intervenit în scurt timp și agenții de poliție de la Poliția Rutieră din Treviglio pentru investigațiile de rigoare și identificarea victimelor. Tatăl copilului, Claudiu Mihai în vârstă de 34 de ani, a fost înștiințat prin telefon despre tragedie și el este cel căruia îi revine acum trista sarcină de a-și identifica propriul fiul al cărui trup neînsuflețit a fost depus pentru moment în camera mortuară a cimitirului din Treviglio.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri