Home Noutăți Un copil și doi adulți au murit după ce mașina în care...

Un copil și doi adulți au murit după ce mașina în care se aflau s-a izbit de un copac. Alte trei persoane au fost rănite grav

Accident grav în Tulcea. Foto: IPJ Tulcea

Trei persoane, printre care un copil, au murit, iar alte trei persoane, printre care un copil, au fost transportate la spital, după un accident rutier petrecut, duminică, la ieşirea din municipiul Tulcea.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) a anunţat că accidentul s-a produs după ce un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din Tulcea, care se îndrepta cu autoturismul spre municipiu a lovit un copac de pe marginea drumului.

“În urma accidentului, a rezultat decesul a trei pasageri, doi adulţi şi un minor, şi rănirea conducătorului auto, a unui pasager adult şi a unui minor ce se aflau în acelaşi autoturism, cei din urmă fiind transportaţi la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. Conducătorul auto poseda permis de conducere corespunzător şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice”, a precizat IPJ, citat de Agerpres.

Pentru scoaterea pasagerilor din autovehicul, au intervenit două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Delta cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar pentru acordarea primului ajutor au fost alocate trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală şi în continuare se efectuează cercetări.

Accident grav în Tulcea. Foto: IPJ Tulcea

Exit mobile version