Un fost redactor șef de la o publicație susține că a fost “demisionat” din cauza PSD

Astăzi fostul redactor șef de la Ziarul Puterea a făcut o serie de dezvăluiri extrem de grave   la adresa influenței pe care Partidul Social Democrat o are în mass-media prin intermediul oamenilor apropiați cu resurse financiare. Concediat de la cotidianul ‘Puterea’, fostul redactor şef al publicaţiei, Robert Veress, susţine că a fost forțat să-și dea demisia deoarece a relatat prea pozitiv despre proteste și pentru că a fost în Piața Victoriei cu soția și copilul. 

Într-un text extrem de dur scris pe propriul blog, jurnalistul face acuzaţii extrem de grave. “Am primit semnale că la „Puterea” se pregătește o schimbare de politică editorială, respectiv adoptarea unui ton „prietenos” față de câștigătorul PSD. Dar, Gabriel Bleandă, cel care aparent finanțează ziarul, a evitat o discuție deschisă. Cică nu, dânsul doar își dorește să avem un ton echilibrat, să fim imparțiali. Bleandă m-a acuzat, în fața redacției, de „pesedism”, după un articol neutru implicând-o pe Gabriela Firea, primarul general al Capitalei – altfel, o „clientă” fidelă a rubricilor de dezvăluiri ale publicației. Pe atunci, avea interese financiare în zona PNL.”, susţine jurnalistul.

Şi asta nu e tot. Seria dezvăluirilor continuă. “După ce a fost propusă Sevil Shhaideh, Bleandă, talonat de Mihălcescu, a început munca de lămurire: să scriem că e un candidat de premier bun, că Iohannis greșește întârziind nominalizarea – chestiile pe care le vedeam la media aservită PSD. Cu Grindeanu povestea nu s-a repetat, probabil și fiindcă am interacționat mai puțin, fiind plecat din București.

Pe 20 ianuarie, când Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu se aflau în Statele Unite, am avut motive întemeiate, atât de ordin deontologic, cât și practic, să refuz o nouă solicitare insistentă a lui Mihălcescu, adusă la cunoștință de Bleandă. Ar fi trebuit să publicăm un articol laudativ la adresa celor doi (Dragnea & Grindeanu), a faptului că, iată, măreție, au fost primiți de Donald Trump! Menționez că, în seara precedentă publicasem imagini cu cei doi oficiali români la masă cu președintele american, informații noi nu apăruseră, ca atare ce mai era de publicat? Publicul nostru cititor ar fi remarcat imediat neobișnuita „limbă” și am fi fost taxați cu o pierdere a audienței.

După discuția purtată în biroul lui Bleandă, între noi doi, acesta a ieșit și a comunicat redacției că, din cauza inflexibilității redactorului șef, care nu aduce bani în redacție, dar îi refuză un mic favor lui, sabotându-i strădaniile de a face bani de salarii, se prea poate să nu poată achita drepturile cuvenite la timp! Practic, Bleandă i-a incitat pe colegi împotriva mea.

Luni, 23 ianuarie, Bleandă mi-a spus că i-a cerut bani (10.000 de euro „împrumut pentru salarii” – bani suficienți pentru aproape trei luni) lui Horia Mihălcescu și că acum acesta nu-i mai răspunde la apeluri și mesaje, evident fiindcă nu am publicat ce a dorit. Supărarea lui Mihălcescu, dacă a existat, nu a durat. În seara zilei de 31 ianuarie, am avut o discuție cu Gabriel Bleandă, în contextul adoptării celebrei OUG 13, el rugându-mă să păstrăm un ton neutru, cel puțin până a doua zi. Eram decis să-i respect rugămintea, doar că, în creierii nopții, am aflat că ordonanța a fost publicată în Monitorul Oficial. Sub impulsul momentului, am titrat (a făcut-o o colegă, dar la indicația mea) „Guvern infractor. Dovada: ordonanța care schimbă Codul Penal a fost publicată NOAPTEA”. A fost o formulare excesivă, recunosc , deși în consonanță cu ceea ce au perceput mulți alții. A doua zi, am reauzit „șlagărul” cu „adio bani de la Mihălcescu!”.

Însă, după încă o zi, în contextul dezbaterilor aprinse generate de proiectul legii de grațiere colectivă și de OUG 13, am primit din nou de la Bleandă un email trimis lui de același Horia Mihălcescu, cu un text despre condițiile de detenție din statele membre. Mi s-a părut tehnic și suficient de imparțial, chiar dacă era oarecum în sprijinul ideii urgenței unei soluții pentru penitenciarele din România. Așa că, l-am publicat.

Luni, 6 februarie, în absența mea din redacție, Bleandă i-a „prelucrat” pe redactorii prezenți, reiterând ideea unui „echilibru” în relatarea știrilor despre protestele din Piața Victoriei versus palatul Cotroceni. Eram, în viziunea lui, subiectivi, susținând Piața Victoriei și critici la adresa mitingului anti-Iohannis. Târziu, după miezul nopții, aveam să aflu despre această cerință a lui Bleandă, de la un redactor simpatizant PSD și foarte recalcitrant, cu care am avut o divergență legată de o știre de la protestul de la Cotroceni. Divergența e plecat de la titlu, pe care eu l-am considerat subiectiv, cerându-i redactorului eliminarea unui cuvânt. „Nu tu faci politica editorială! Bleandă o face!”, mi-a ripostat redactorul. Am insistat, siderat, că lucrurile nu stau așa, pentru ca, a doua zi (marți), să aflu din gura lui Bleandă că, într-adevăr, el va face politica editorială și că nu se va mai publica vreo știre, fără acordul său. Fiindcă suntem subiectivi, a explicat.

I-am cerut să-mi dea un exemplu și atunci am realizat că venise decis să mă „ejecteze” și nu oricum, ci cu o insultă. Mi-a spus că ar fi trebuit să fi scris despre „cretinii de părinți care-și duc copiii în Piața Victoriei”. Fiindcă îmi urmărește postările de pe Facebook, evident știa că fusesem cu soția și fetița noastră la „matinalul” de duminică, când copiii au jucat șotronul și au colorat cu creta în Piață, supravegheați de părinți. A fost dorința fetiței și a soției să meargă, iar eu am relatat de la fața locului, trimițând text și foto redactorului de serviciu de pe telefonul mobil.

Am simțit că mă sufoc de indignare. Ca să nu escaladez situația, i-am spus doar că îmi dau demisia, el acceptând-o imediat. Ajuns la metrou (redacția se află aproape de Piața Victoriei), Bleandă m-a sunat ca să-mi comunice că el nu are nicio relație contractuală cu PSD, ci doar a încercat să se împrumute, dar fără succes, de la „un prieten”, pentru plata salariilor. Cred că bănuiește că are telefonul ascultat și a ținut să „recite” ceva care să nu-l pună într-o lumină foarte proastă. Acestea fiind circumstanțele, perspectiva cotidianului Puterea nu pare senină. Însă, de dragul foștilor mei colegi, cărora le urez succes, sper ca interferențele de care am vorbit în politica editorială să înceteze (cine știe, poate și ca urmare a acestui articol sau poate doar pentru că PSD va pierde, așa cum sperăm, partida pe viață și pe moarte, pe care o joacă cu România), iar echipa să meargă pe drumul pe care l-am deschis.”, a mai spus jurnalistul.

Related Articles

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Stay Connected

0FansLike
3,105FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri