Lui nu-i pasă de Brexit iar numele lui Boris Johnson sau al lui Nigel Farage îl lasă la fel de rece ca un cidru de la frigider băut într-un pub din Londra. În timp ce unii îşi fac probleme, gândindu-se în fiecare clipă încotro să o apuce după ce Marea Britanie a ales ieşirea din Uniunea Europeană, românului nostru nici că-i pasă pentru că el face bani oricum. Nu, nu joacă la loto, aşa cum aţi fi mulţi dintre voi tentaţi să credeţi, ci … pictează.
Adrian Ghenie este unul dintre cei mai “valoroşi” artişti români ai momentului, lucrările sale fiind în acest moment extrem de apreciate, motiv pentru care sunt expuse în galerii, colecţii private şi muzee din întreaga lume.
În mai 2012, Ghenie dădea lovitura la New York cu lucrarea Self-Portrait as Vincent Van Gogh pentru care obţinea în cadrul unei licitaţii a casei Sotheby’s, 2.590.000 de dolari deşi pictura fusese estimată între 200.000 şi 300.000 de dolari. Acum doi ani, într-o altă licitaţie a vestitei case londoneze, tânărul de 29 de ani, născut în Baia Mare, obţinea 1.426.500 de lire sterline pentru The Fake Rothko, pentru ca anul acesta, pe 10 februarie, lucrarea sa, The Sunflowers in 1937 să se vândă tot la Londra pentru 3.117.000 de lire sterline.
Licitaţia Contemporary Art Evening Auction din 28 iunie din Londra a adus în faţa publicului iubitor de artă 47 de exponate ale unora dintre cei mai influenţi artişti ai secolelor XX şi XXI. În total, Sotheby’s, a vândut lucrări în valoare de 52.194.000 milioane de lire sterline. Între acestea s-au aflat şi două picturi ale maramurşeanului.
Prima dintre acestea, The Hunted, pictată în 2010, deşi era estimată la o valoare între 400.000 şi 600.000 de lire, a reuşit să fie vândută cu 1.865.000 de lire sterlineşi asta după ce a fost prezentă în mai multe expoziţii “cu ştaif”. Pentru cea de a doua lucrare, un auto-portret din 2011 intitulat Self-portrait as a monkey, preţul final a fost 665.000 de lire, după ce fusese estimată între 150.000 şi 200.000 de lire sterline