Un român a lucrat peste doi ani în Italia ca șofer de camion, deși nu avea permis de conducere. Condamnat la închisoare

Timișoreanul Florin Sandu, în vârstă de 49 de ani, cu domiciliul în satul bihorean Cornisești, a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare, după ce a lucrat mai bine de doi ani în Italia, ca șofer de camion, fără să dețină permis de conducere.

Sentința definitivă a fost pronunțată pe 20 decembrie de Curtea de Apel Oradea, însă Sandu nu a fost de găsit după comunicarea deciziei și a fost dat în urmărire de poliție, informează Bihor Online.

Sandu a furat pur și simplu identitatea unui fost coleg și s-a angajat la o firmă de transport.

Problema a ieșit la iveală în urmă cu 5 ani, când bărbatul căruia i-au fost folosite datele personale a venit la sediul Autorității Rutiere Române (ARR) Bihor să-și preschimbe cardul tahograf, obligatoriu pentru șoferii de vehicule de transport marfă.

Cu această ocazie, a aflat că în sistem figura deja un card emis cu datele sale. „Șoc” la ARR Bihor: i-a furat identitatea unui coleg, și-a dat seama imediat după ce a văzut fotografia celui care își asumase, fără drept, identitatea.

Ancheta a dezvăluit că, în octombrie 2019, Florin Sandu i-a cerut fostului coleg copii după cartea de identitate și permisul de conducere, sub pretextul unei oferte de muncă.

Apoi a folosit aceste documente pentru a obține carduri tahograf atât de la ARR Bihor, cât și de la ARR Caraș-Severin.

În plus, a falsificat și un permis de conducere. În 2021, procurorii au constatat că, în realitate, Sandu nu avea drept de a conduce, figurând în bazele de date fără permis valabil.

Cu actele false în buzunar, Florin Sandu a reușit să se angajeze în Italia și a condus timp de doi ani și jumătate vehicule de mare tonaj pe drumurile din această țară.

A fost prins în februarie 2022, când circula pe o autostradă aglomerată, în perioada în care camioanele aveau restricții de trafic. Permisul a trezit suspiciuni carabinierilor din Italia, care l-au trimis în România pentru expertiză.

Criminaliștii bihoreni au confirmat că era contrafăcut, iar semnăturile de pe contractele de muncă și de pe cererile pentru eliberarea cartelelor tahograf nu îi aparțineau titularului real.

În plus, Sandu avea deja la activ mai multe condamnări, între 2008 și 2014, pentru conducere fără permis și fals privind identitatea.

În urma noii anchete, a fost trimis în judecată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, fals în declarații, fals privind identitatea și participație improprie la infracțiunea de fals intelectual.

Judecătoria Oradea l-a condamnat în primă instanță pe Florin Constantin Sandu la 4 ani și 8 luni de închisoare și la plata unei amenzi de 8.000 de lei.

Curtea de Apel Oradea a decis însă că una dintre acuzații s-a prescris și a redus pedeapsa la 4 ani de detenție, menținând amenda.

De asemenea, instanța de apel a respins cererea părții vătămate de a primi 50.000 de euro daune morale, precizând că solicitarea nu era suficient de clară și că bărbatul prejudiciat poate apela la instanțele civile pentru despăgubiri.

Între timp, Florin Sandu a dispărut și a fost dat în urmărire generală de autoritățile române. Poliția continuă căutările pentru a pune în executare mandatul de arestare.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri