Un tânăr bărbat român în vârstă de 26 de ani, care locuiește la Forlì, în Emilia-Romagna, a primit nici mai mult nici mai puțin de 6.000 de euro amendă de la poliția italiană, joi 18 decembrie. Pe lângă această sancțiune șoferului i s-a aplicat și sechestru administrativ pe autoturismul cu care circula, a transmis publicația italiană Forli Today.
Conform raportului polițiștilor rutieri, bărbatului i s-au întocmit patru procese verbale pentru următoarele contravenții: conducere fără permis (îi fusese revocat anterior), autoturismul nu avea asigurarea și nici revizia tehnică la zi, iar în momentul când a fost surprins de agenți conducea invers față de sensul legal arătat de marcaje și indicatoare.
Autoturismul Afla Romeo 146 cu care circula cetățeanul român a fost supus sechestrului administrativ prin retragerea documentelor de circulație.