Un bărbat român de 34 ani din Italia, care era rezident în localitatea Castelcovati din provincia Brescia, a trecut printr-un adevărat coșmar cu doi ani în urmă, când a fost acuzat pe nedrept de vecina sa, o bătrână de 87 de ani la acea dată, că a violat-o.
Cu atât mai gravă este situația, cu cât conaționalul nostru, pe nume Saint Petrișor, are doi copii pe care vrea să-i crească mereu cu demnitate și care au fost nevoiți să vadă în presă, și nu numai, tot felul de acuzații îndreptate către tatăl său, chiar și din partea anumitor politicieni italieni din partide precum Lega Nord sau Fratelli d’Italia care cereau chiar castrarea chimică pentru bărbatul român. Toate aceste acuzații, în condițiile în care nici măcar nu fusese executat un test ADN pentru a se verifica dacă lichidul seminal de pe lenjeria bătrânei, care îl acuza de viol, aparținea bărbatului român.
La acea dată, bătrâna de 87 de ani spunea despre conaționalul nostru că a pătruns în casa ei și, sub amenințarea cuțitului, a violat-o, iar la plecare ar fi amenințat-o că dacă mai spune cuiva ce s-a întâmplat acolo, o omoară. Aceasta era versiunea relatată de bătrână, dar și de presa italiană, imediat după presupusul viol, în luna octombrie 2016.
Imediat după denunț, Saint Petrișor a fost arestat și a petrecut în închisoare 39 de zile, până când poliția științifică a revenit cu rezultatul testului ADN care confirmau că probele de spermă de pe lenjeria bătrânei nu aparțineau conaționalului nostru.
„Dar cum este posibil? Se înșeală… sunt sigură că a fost el!”, continua să susțină atunci bătrâna, afirmând, de asemenea, că bărbatul român, care locuiește cu un etaj mai sus și cu care a avut câteva discuții în contradictoriu în trecut, a abuzat fizic și sexual de ea timp de o oră.
„Eu nu știu pentru care motiv a inventat acest lucru, pentru a mă băga la închisoare. Pentru un motiv de nimic. Eu mă întreb acest lucru, de ce?”, spunea Petrișor când a sosit dovada că nu el a fost autorul violului, ba chiar totul a fost inventat de bătrâna italiană, în complicitate cu un vecin de-al său, și el italian, în vârstă de 69 de ani.
Anchetatorii au descoperit atunci că ADN-ul din lichidul seminal de pe lenjeria bătrânei de 87 de ani aparține, de fapt, vecinului acesteia, un bărbat italian în vârstă de 69 de ani, demonstrând astfel că bătrâna, împreună cu vecinul ei, au făcut sex în acea noapte și apoi au decis să însceneze totul conaționalului nostru care locuiește în aceeași clădire cu ei.
Motivul pentru care bătrâna ar fi organizat acest scenariu, care l-ar fi băgat pe românul de 34 de ani la închisoare pentru un timp îndelungat, este că cei doi aveau divergențe mereu din cauza zgomotelor făcute de bărbat și familia sa. La scurt timp după ce a fost eliberat din închisoare, Saint Petrișor s-a simțit constrâns să se întoarcă în România fiindcă viața în localitatea Castelcovati, unde trăia cu familia, devenise imposibilă pentru el și familia sa.
În data de 27 de octombrie a acestui an, cei doi bătrâni care au înscenat teribila faptă conaționalului nostru vor ajunge să fie judecați în tribunal iar avocatul bărbatului român, Cristian Mongodi, a depus între timp și cererea de despăgubire pentru nedreptatea care a avut loc, o sumă care se ridică la 516.460,90 euro.