Polițiștii din Bologna au arestat în seara zilei de duminică, 19 mai, un bărbat român în vârstă de 38 de ani acuzat de violență în familie, rezistență și amenințări la adresa unui funcționar public a relatat, marți 21 mai, publicația italiană Bologna Today.
Ciudat este că tocmai el a chemat agenții de poliție, la telefon bărbatul le-a spus că are nevoie de ajutor pentru că mama soacră l-a bătut, dar la fața locului realitatea era cu totul alta.
Ginerele a telefonat astfel la poliție, spunând că soacra sa, o româncă în vârstă de 52 de ani, l-a bătut și apoi a așteptat agenții în stradă, în fața clădirii din Via Scipione Dal Ferro, unde locuiește cu cele două femei.
Odată ajunși la adresa respectivă, polițiștii și-au dat seama că bărbatul pe lângă faptul că era foarte agitat, era și în stare de ebrietate și din moment ce nu l-au putut liniști, au sunat la apartamentul unde locuiau românii pentru a vorbi cu femeia acuzată că îl lovise.
La scurt timp după aceea, a sosit și concubina bărbatului, o româncă în vârstă de 36 de ani, care, împreună cu mama ei, le-a povestit polițiștilor cum stăteau de fapt lucrurile. Cei doi tineri aveau o relație de doar câteva luni de zile, locuiau împreună din luna ianuarie și bărbatul încă de la început, se manifestase în mod violent atât cu concubina sa, cât și cu mama acesteia.
Cei trei locuiau în aceiași casă și de obicei certurile începeau verbal dar se terminau mereu cu violență, bărbatul nu scăpa ocazia să le lovească pe cele două femei, mai ales când era beat. Iar acest fapt se întâmpla destul de des, a declarat partenera lui de viață. De asemenea, ea a mai mărturisit polițiștilor că situația a degenerat într-o asemenea măsură încât, în ultimul timp, a încercat întotdeauna să se întoarcă acasă numai după ce bărbatul adormea.
În seara respectivă, soacra a declarat că de fapt ginerele a fost cel care a lovit-o și a împins-o pe scări. Femeia s-a prezentat la spitalul Sant’Orsola, unde s-a constatat că prezenta contuzii la nivelul umărului drept.