Un român grav rănit pe un șantier din Italia. Medicii luptă să-i salveze viața

Un muncitor român în vârstă de 49 de ani a suferit leziuni grave în urma unui accident petrecut pe un șantier din Monteleone d’Orvieto, în provincia Terni din Umbria. Evenimentul nefericit a avut loc pe 16 octombrie și face parte dintr-o serie de accidente la locul de muncă care au avut loc recent în regiunea Umbria, transmite publicația La Nazione.

Potrivit primelor informații furnizate de carabinieri, muncitorul român s-ar fi împiedicat și a căzut de la înălțime, lovindu-și capul violent de un bloc de ciment. El a fost preluat de urgență de către echipajul medical și transportat la spitalul din Perugia cu multiple leziuni, inclusiv un traumatism cranian sever.

Carabinierii din Orvieto, sub coordonarea Procuraturii din Terni, desfășoară investigații și au luat declarații de la colegii de muncă ai muncitorului român, care au confirmat circumstanțele incidentului. O parte esențială a anchetei se concentrează pe verificarea respectării tuturor normelor de securitate obligatorii pe șantier.

Acest incident vine la scurt timp după un altul, în care Danilo Sordini, un bărbat în vârstă de 63 de ani din Todi, și-a pierdut viața. Reprezentanți ai sindicatelor și ai categoriilor de muncitori din construcții au denunțat o serie continuă de astfel de incidente în regiune. Ei fac apel la autorități să ia măsuri urgente pentru a preveni astfel de accidente tragice în viitor.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri