Un bărbat din Vrancea s-a ales cu dosar penal pentru patru infracţiuni, printre care şi uciderea animalelor fără drept, după ce s-a răzbunat pe concubina sa spânzurându-i câinele, transmite Adevarul.
O ceartă între doi concubini din comuna vrânceană Moviliţa s-a lăsat cu dosar penal în care bărbatul este cercetat pentru comiterea patru infracţiuni.
Cearta a avut loc în primele zile ale acestui an şi a determinat-o pe femeia în vârstă de 59 de ani să plece de acasă, la copii, după ce a fost ameninţată de către concubin.
Când s-a întors acasă, după o săptămână, femeia a avut parte de clipe de coşmar. Şi-a găsit câinele spânzurat de gard, iar casaa spartă şi răvăşită. Ea a chemat poliţia.
“Cele sesizate s-au confirmat, la faţa locului s-a deplasat o echipă complexă pentru efectuarea cercetărilor, stabilirea cu exactitate a modului şi împrejurărilor în care s-a produs fapta, iar în scurt timp a fost identificată şi persoană bănuită de săvârşirea faptelor”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Vrancea.
În urma cercetărilor, concubinul s-a ales cu dosar penal. El este învinuit pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare, distrugere, violare de domiciliu şi uciderea animalelor fără drept, această din urmă infracţiune pedepsindu-se cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, conform Legii 205/2004 (art 25, alin. 1, lit a).