Un şofer de camion român care provocat un accident cu trei morţi pe o autostradă din Marea Britanie, condamnat la 8 ani şi 10 luni de închisoare

Un şofer de camion român a fost condamnat la opt ani şi 10 luni de închisoare în Marea Britanie, după ce a provocat un accident în lanţ în urma căruia au murit trei persoane şi altele au suferit răni grave, relatează BBC.

Ion Onut, 41 de ani, a pledat vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare inclusiv conducere imprudentă şi provocarea unui accident mortal in luna iulie a anului trecut pe o autostradă din Comitatul Durham (nordul Angliei).
Anchetatorii au descoperit că şoferul român care se stabilise în Marea Britanie naviga pe site-uri de dating de circa o oră înainte de a pierde controlul camionului încărcat cu fertilizanţi.
Istoricul telefonului său a arătat că acesta interacţiona pe aceste site-uri şi îşi edita profilul nefiind atent la drum şi ignorând avertismentele de a încetini, intrând în plin într-un lanţ de maşini staţionate în trafic după un incident cu un autoturism cu scurgeri de lichid de frână.
„Nu ai adormit la volan, ceea ce ar fi fost oricum destul de grav. De fapt, navigai pe internet pe site-uri de întâlniri în căutarea de parteneri de sex ocazional”, a spus judecătorul James Adkin adăugând că acţiunile lui Onuţ au avut urmări „catastrofice”.
Onuţ avea circa 90 de kilometri pe oră când a lovit lanţul de maşini provocând o coliziune în care au fost implicate două camioane şi patru maşini.
Acesta a scăpat controlul maşinii, „distrugând totul în cale” înainte ca vehicului să se oprească după 100 de metri şi să ia foc.
Onuţ a fost salvat din cabina în flăcări de alţi doi şoferi.
„Era total imersat în activitatea lui pe internet de o bună bucată de vreme, căutând sex, în timp ce se afla la volanul unui camion cu încărcătură mare pe o autostradă aglomerată”, a denunţat procurorul de caz Nick Dry.
Un tânăr care şi-a pierdut părinţii a dezvăluit că viaţa i-a fost distrusă şi a spus că „resimte o furie insuportabilă la adresa şoferilor care folosesc telefoane mobile în timp ce se află la volan”.
O fată şi-a pierdut tatăl care avea să fie bunic în curând.
Avocatul şoferului român a spus la proces că acesta are remuşcări şi a prezentat scuze pentru dezastrul provocat de acţiunile sale.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri