Un șofer român a sfidat legea, doi ani, sub nasul poliţiştilor. Două mașini cu un singur număr

Caz mai puţin obişnuit în judeţul Galaţi, acolo unde poliţiştii de frontieră (deci nu cei de la Rutieră!) au descoperit că un şofer de 36 de ani folosea la maşină, de mai bine de doi ani, numerele de înmatriculare care, legal, erau alocate unui alt autoturism, care aparţinea altei persoane.

Descoperirea a fost făcută de poliţiştii din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Folteşti, care au oprit în trafic, pentru control, pe DN 26, în localitatea  de frontieră Frumuşiţa – judeţul Galaţi, un autoturism marca Volkswagen Golf, care avea aplicate plăcuţe cu număr de înmatriculare românesc. Autoturismul era condus de gălăţeanul Marius S. în vârstă de 36 de ani.

„Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru mijlocul de transport, s-a procedat la efectuarea de verificări suplimentare. În urma acestora, colegii noştri au constatat că autoturismul în cauză este radiat din circulaţie din luna februarie 2017, iar plăcuţele de înmatriculare aplicate pe acesta au fost atribuite din luna iunie 2017 unui alt autovehicul”, a declarat Mădălina Carp, de la Poliţia de Frontieră Galaţi.

În prima fază, bărbatul de la volan a declarat că a achiziţionat  autoturismul recent şi că nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta este radiat din circulaţie, însă verificările ulterioare au arătat că deţinea maşina de doi ani, răstimp în care a făcut mii de kilometri pe teritoriul României cu numerele de înmatriculare care nu-i aparţineau. În tot acest timp, nimeni nu a sesizat problema.




Poliţiştii de frontieră au întocmit un dosar penal pe numele lui Marius S, acesta fiind cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.

autoeco.ro%20

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri