Un șofer român a supraviețuit după ce s-a răsturnat cu mașina, dar a fost accidentat mortal de autoturismul care venea din spate

Un bărbat care se răsturnase cu maşina în afara carosabilului pe DN 12, în zona localităţii Cozmeni, a fost accidentat mortal de un alt autoturism, a anunţat, miercuri, 22 decembrie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita.

“Un bărbat 41 de ani, din judeţul Covasna, în timp ce conducea un autoturism (…) în localitatea Cozmeni din direcţia Tuşnad către Miercurea Ciuc, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. După producerea evenimentului, conducătorul auto a ieşit din vehicul, moment în care a fost acroşat de un alt autoturism, condus de un bărbat de 49 de ani, din localitatea Tuşnad, care a intrat în coliziune cu autoturismul răsturnat”, se precizează într-un comunicat al IPJ Harghita, citat de Agerpres.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul de 41 de ani a suferit mai multe leziuni şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind declarat decesul.

Şoferul celui de-al doilea autoturism a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind zero.

Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor care au dus la producerea accidentului.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri