Un bărbat cu cetățenie română, șofer de TIR, a provocat un accident rutier în Austria. Știind că se află sub infuența băuturilor alcoolice, bărbatul a fugit de la locul accidentului și s-a ascuns de polițiști austrieci în tufișuri.
Incidentul rutier a avut loc marți seara,11 ianuarieîn jurul orei 19:00, în orașul austriac Wels, lângă Rot. Un român în vârstă de 40 de ani se afla la volanul unei semiremorci și a intrat într-o intersenție când semaforul era roșu.
Românul s-a ciocnit cu un alt autoturism, la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 51 de ani, care circula regulamentar. În urma coliziunii, mașina a fost aruncată pe spațiul verde, iar șoferul a fost rănit.
Bărbatul a fugit de la locul faptei, continuându-și drumul.
Polițiștii austrieci au plecat imediat în căurarea TIR-ului. În scurt timp l-au găsit staționat pe marginea drumului.
Românul se ascundea într-un tufiș, în apropierea unei benzinării
Mare le-a fost surpriza când, în interiorul cabinei, oamenii legii au descoperit doar un pasager, și el tot de cetățenie română. Acestea le-a declarat că șoferul a plecat pe jos, relatează publicația Laumat.at.
În final, românul a fost găsit cu ajutorul unui câine. Bărbatul se ascunsese într-un tufiș, în apropierea unei benzinării.Șoferul TIR-ului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat o concentrație de 2,12 la mie în aerul expirat. Autoritățiile i-au suspendat permisul de conducere și au deschis un dosar de cercetare penală. Bărbatul în vârstă de 51 de ani a suferit răni ușoare și a fost internat la un spital din apropiere.