Un șofer român încarcerat în TIR-ul răsturnat în Italia. Salvat de trecători

Trei membri ai unui club sportiv din Italia au salvat un șofer român de camion, după ce acesta a derapat și a părăsit partea carosabilă, scrie observatornews.ro.

Accidentul s-a produs miercuri, 2 septembrie, aproape de miezul nopții, într-o regiune aflată între localitățile Tresigallo și Jolanda di Savoia. Șoferul camionului, în vârstă de 34 de ani, a pierdut controlul volanului și a ieșit în decor, camionul s-a răsturnat, iar românul a rămas încarcerat, fiind la un pas de moarte, potrivit Il Resto del Carlino.

Cei trei membri ai clubului sportiv se întorceau de la o cină, când au observat camionul răsturnat pe câmpul de pe marginea drumului. Au coborât din autoturism, moment în care au auzit strigătul de ajutor al șoferului român.

Bărbații au alertat imediat autoritățile care au sosit la fața locului pentru a-i acorda șoferului primele îngrijiri medicale. În tot acest timp, tinerii au comunicat cu șoferul pentru a-l menține conștient până la sosirea echipajelor de salvare.

„Ne întorceam de la o cină, moment în care am zărit camionul pe câmp. Inițial am crezut că este epava unei mașini implicată într-un accident petrecut cu câteva ore în urmă, dar am spus că ar trebui totuși să ne oprim să vedem ce se întâmplă. În acele momente am auzit strigătele de ajutor ale șoferului și ne-am grăbit si îl ajutăm”, a povestit Alex Dalconi, unul dintre salvatori.

Medicii de pe ambulanță au decis să îl transporte pe șofer la spital pentru îngrijiri suplimentare. Românul a fost transportat, cu un elicopter, la camera de gardă a spitalului Maggiore din Bologna.

„Am ajutat medicii de pe ambulanță să transporte targa până la elicopter, pentru că solul era noroios”, a adăugat Alex.

Urmele de frânare lăsate în urma camionului ar putea ajuta anchetatorii să stabilească cu exactitate care a fost cauza producerii accidentului, care doar printr-un noroc nu s-a transformat într-o tragedie.

Related Articles

Stay Connected

0FansLike
3,500FollowersFollow
0SubscribersSubscribe

Ultimele Stiri